PESCO. Șefii de stat și de guvern ai UE au aprobat oficial înființarea unei structuri de apărare europeană. Donald Tusk: “Aceasta este o veste bună pentru UE și pentru aliații noștri și o veste rea pentru inamici”

Corespondență din Bruxelles. Violeta Dan

Liderii statelor membre s-au întâlnit astăzi în prima zi a Consiliului European de iarnă și au decis instituirea de facto a ambițioasei structuri permanente de apărare – PESCO.

“Un vis a devenit realitate astăzi”, a precizat președintele Consiliului European, Donald Tusk. “PESCO este expresia practică a dorinței noastre de a contrui o apărare europeană. Aceasta este o veste bună pentru UE și pentru aliații noștri și o veste rea pentru inamici.”

Sursă foto: Administrația prezidențială

Potrivit concluziilor primei zi a summitului, Consiliul European invită statele membre să își îndeplinească obligațiile naționale pentru implementarea PESCO. Totodată, acestora li se cere continuarea lucrărilor privind Fondul european de apărare, în special rapiditate în adoptarea  Programului european de dezvoltare industrială din domeniul apărării în 2018 pentru finanțarea primelor proiecte de capabilități în 2019.

Șefii de stat și de guvern îi solicită Consiliului să adopte, în primăvara anului 2018, o recomandare  privind un nou instrument dedicat care să acopere toate cerințele pentru consolidarea capacităților în sprijinul securității și dezvoltării după 2020, dar solicită și continiarea lucrărilor privind punerea în aplicare a întregului set de propuneri privind cooperarea UE-NATO.

Urmăriți și 

PESCO: Celor 23 de state care doresc o cooperare mai aprofundată în domeniul apărării li se alătură Irlanda și Portugalia

Consiliul Afaceri Generale s-a reunit astăzi în Luxembourg. Ministrul Victor Negrescu: Am discutat cu ceilalalți miniștri despre viitorul agendei digitale, PESCO, discursul urii și Brexit

25 de state care recent și-au declarat intenția formării unei structuri permanente de cooperare exclusiv europeană (PESCO). Printre acestea se află și România. Statele membre participante au adoptat, de asemenea, o declarație care stabilește o listă inițială de 17 proiecte. Aceste proiecte au ca scop fie formarea capacităților de apărare ale UE (cum ar fi sistemele de apărare cibernetică), fie îmbunătățirea pregătirii operaționale a UE (de exemplu, prin eliminarea obstacolelor din calea tranzitului personalului și echipamentelor militare în UE).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.