150 de proiecte cu finanțare europeană considerate prioritare de către Guvernul României

Guvernul României a aprobat la 11 aprilie 2012 o listă extinsă de 150 de proiecte prioritare şi strategice, în valoare totală de aproximativ 14 miliarde de euro, care sunt sau vor fi finanţate din fonduri structurale şi de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013. Precedenta listă, aprobată de executiv la 2 noiembrie 2011, conţinea date referitoare la 100 de proiecte, potrivit unui comunicat transmis Calea Europeană.

 

Noua versiune a listei de proiecte prioritare cuprinde:

  • 97 de proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, în valoare totală de aproape 7 miliarde de euro,
  • 37 de proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport, în valoare totală de aproximativ 5,7 miliarde euro,
  • 5 proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, în valoare totală de aproximativ 0,35 miliarde de euro,
  • 11 proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional, în valoare totală de cca. 1 miliard de euro.

Extinderea listei s-a efectuat pornind de la propunerile avansate de autorităţile de management, care au avut în vedere şi corelarea cu proiectele propuse în contextul discuţiilor privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Astfel, dintre cele 150 proiecte prioritare, 82 prezintă relevanţă pentru implementarea SUERD proiecte (81 în domeniul mediului şi 1 proiect în domeniul transporturilor).

Lista va fi publicată la 12 aprilie pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Europene şi va fi reactualizată cu o frecvenţă bilunară, pe baza informaţiilor furnizate de autorităţile de management în legătură cu progresele în implementarea/ pregătirea acestor proiecte.

Guvernul României a aprobat în noiembrie 2011, prin memorandum, „Lista de proiecte prioritare finanţate din Fondurile Structurale şi de Coeziune” care cuprindea informaţii despre 100 proiecte prioritare aflate în etapa de implementare, în valoare totală de 8,10 miliarde de euro, din care 5,28 miliarde de euro, contribuţie de la Uniunea europeană. Ulterior, Comisia Europeană a solicitat autorităţilor române completarea listei cu alte proiecte de importanţă strategică, aflate în diverse stadii de pregătire, având impact deosebit asupra economiei, dar şi asupra absorbţiei fondurilor europene.

Luând în considerare observaţiile formulate de Comisia Europeană şi în consultare cu autorităţile de management, Ministerul Afacerilor Europene a introdus alte 63 proiecte şi a eliminat un număr de 13 proiecte (fie pentru că aveau valoare relativ mică, fie pentru că finalizarea implementării era prevăzută în semestrul I din 2012, fie pentru că unele se regăseau în Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană introduse ca proiecte de sine stătătoare). Dintre proiectele nou introduse, 53 sunt în diferite stadii de pregătire, iar 10 sunt în curs de implementare.

Sursa foto: dreamstime.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + twelve =