2011 – cel mai negru an pentru banci

Autor: Elena Dumitru

Criza din 2008 s-a dovedit blândă pentru băncile europene: unele au fost naţionalizate, alte au avut profituri mai mici. În 2011 însă, ele au fost lovite din toate părţile, informeaza Adevarul.ro.

Anul a început cu trei litere care au îngrozit întreaga comunitate bancară: PSI (implicarea sectorului privat). În mijlocul discuţiilor privind noul plan de salvare a Greciei, Angela Merkel, cancelarul german, cerea insistent ca sectorul privat să participe voluntar la această strategie.

Astfel, creditorii privaţi ai statului elen – bănci comerciale, fonduri de investiţii şi companii de asigurări – s-au văzut obligaţi să suporte pierderi semnificative pe împrumuturile pe care le acordaseră Atenei. Se vorbea atunci de pagube de 20%, iar reprezentanţii sectorului erau scandalizaţi.

Băncile au început să anunţe reduceri masive de costuri, prin concedierea a mii de angajaţi şi renunţarea la diviziile neperformante. Grupul britanic HSBC va concedia 30.000 de angajaţi în următorii doi ani, iar Barclays taie 3.000 de locuri de muncă. Credit Suisse a anunţat şi ea că renunţă la 2.000 de posturi.

Presa începea însă deja să citeze oficiali europeni care, sub protecţia anonimatului, avertizau că băncile europene nu sunt tocmai atât de solide. În mijlocul acestor şoapte, mesajul unei voci cât se poate de puternice, cea a directorului FMI, Christine Lagarde, nu avertiza, ci anunţa, la sfârşitul lunii august, că grupurile bancare europene au nevoie de o „recapitalizare urgentă”.

Însă cea mai dură lovitură a venit în ziua de 12 octombrie. Dimineaţa, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat înăsprirea cerinţelor de capital pentru bănci. Înainte, băncile trebuiau să dispună de capital echivalent cu 8% din activele considerate riscante.

Jumătate din aceasta trebuie să fie reprezentată de capital de rang I, din care 50% trebuie să fie capital comun. Potrivit noilor reguli, instituţiile de creditare vor trebui ca, până în iulie 2012, să-şi majoreze procentul de capital de cea mai bună calitate până la 9% din totalul activelor considerate riscante. După-amiaza, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a prezentat în faţa Parlamentului European planul pentru recapitalizarea băncilor. Strategia anunţată de Barroso este bazată, în mare parte, pe „majorarea temporară a cerinţelor de capital”.

Seara au apărut primele informaţii privind forţarea băncilor să suporte pierderi semnificativ mai mari pentru împrumuturile pe care le-au acordat Greciei. Dacă până atunci se vorbea de pierderi de 21% din valoarea împrumuturilor, procentul a fost crescut la 50% – o lovitură mult mai puternică decât ar fi nevoie pentru destabilizarea fragilului sector bancar.

„Rămâne întrebarea dacă băncile vor fi capabile să ofere finanţare, în contextul în care potenţialele pierderi cauzate de datoriile din zona euro şi noile cerinţe de capital le forţează practic să devină restrictive”, avertiza chiar din acea seară Joseph Ackermann, directorul Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană.

Puteti gasi mai multe informati accesand site-ul Adevarul.ro.

Sursa foto: money.howstuffworks.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *