9 Mai 1950 – inceputurile Europei Unite

Semnificatia zilei de 9 mai trebuie cautata cu mai bine de o jumatate de secol in urma, aminteste euractiv.ro. La 9 mai 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman a prezentat proiectul care presupunea crearea unei Europe organizate, bazata pe relatii de cooperare. Aceasta propunere, cunoscuta sub denumirea de Declaratia Schuman, este considerata inceputul a ceea ce astazi este cunoscut ca fiind Uniunea Europeana. In declaratia pe care a citit-o in fata presei internationale, Schuman a chemat Franta, Germania si alte tari europene sa isi uneasca productia de carbune si otel, ca o “prima concreta fundatie pentru o federatie europeana”.
Ceea ce a propus ministrul (vezi declaratia integrala aici) de externe francez era crearea unei institutii europene supranationale, care sa se ocupe cu managementul industriei de carbune si otel, sector care, la vremea respectiva, statea la baza industriei militare.

Schuman a lansat apelul  tocmai catre tarile care, in timpul celui de al doilea razboi mondial, se aflau in conflict si aproape ca s-au distrus reciproc. Apropierea acestor tari in forma propusa de diplomatul francez avea menirea sa puna capat, pentru totdeauna, razboiului ce a lasat in urma sa imense distrugeri materiale si morale.

Decizia ca 9 mai sa fie sarbatorita drept Ziua Europei a fost luata in timpul summit- ului liderilor Uniunii Europene de la Milano din 1985.

Astazi, 9 mai este un simbol european, si, impreuna cu moneda unica euro, steagul albastru cu cele 12 stelute galbene si imnul – celebra “Oda Bucuriei” din Simfonia a – IX- a de L.van Beethoven – formeaza simbolurile identitatii politice a Uniunii Europene.
Scurt istoric al UE

In urma apelului facut de Schuman, la 18 aprilie 1951 Belgia, Luxemburg, Olanda, Franta, Italia si Germania semneaza, la Paris, Tratatul care pune baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO),  ce prevede o colaborare institutionala si egalitatea intre state, alaturi de superioritatea si independenta institutiilor comunitare. Sase ani mai tarziu, prin Tratatul de la Roma, se infiinteaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom). Aceste doua comunitati pun bazele uniunii vamale si a cooperarii pe problemele de energie atomica intre tarile semnatare.

Momente importante in istoria UE:

– Tratatul de la Bruxelles din 1965 infiinteaza Comisia Europeana si Consiliul unic.
– Actul Unic European din 1986 consacra existenta Consiliului European si stabileste data realizarii pietei unice – 31 decembrie 1992.
– Tratatul de la Maastricht din 1992 introduce notiunea de Uniune Europeana, bazata pe cei piloni: cele trei comunitati europene, politica externa si de securitate comuna si cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne.
– Tratatul de la Amsterdam din 1997 a consolidat cei trei piloni ai Uniunii. Pe langa simplificarea tratatelor, documentul are ca obiectiv eliminarea treptata a obstacolelor in calea liberei circulatii, intarirea securitatii si a justitiei, precum si cresterea eficienta a structurii UE in vederea primirii de noi membri.
– Tratatul de la Nisa din 2001 pregateste Uniunea pentru extindere.
– Stabileste conditiile pentru admiterea de noi membri, in perspectiva in care Uniunea va avea 27 de membri;
– Stabileste la 732 numarul mandatelor in Parlamentul European pana in 2007 si la 786 dupa aceasta data, odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei;
– Stabileste la 27 numarul comisarilor europeni, cate unul pentru fiecare stat membru. Au existat perioada scurte de timp in care au fost si 30 de comisari.

1951 – Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia si Germania –  Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO)
1957 – Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia si Germania- pun bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si EURATOM
1973 – Danemarca, Irlanda si Marea Britanie adera la UE
1981 – Grecia devine membra UE
1986 – Spania si Portugalia adera la UE
1995 – Austria, Finlanda si Suedia adera la UE
2004 – Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru si Malta devin membre ale UE
2007 – aderarea Romaniei si Bulgariei.

sursa: Euractiv.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten + one =