A fost lansat primul shuttlebus de la Aeroportul Otopeni către hoteluri din Bucureşti

Compania de transport MementoBus, care face parte din grupul Christian Tour, a lansat un program regulat de transport către hotelurile din Bucureşti, dar şi la autogara Central Bus Station, de unde pasagerii pot pleca cu autocarele companiei spre Braşov, Constanţa, Sibiu, Craiova, Bacău, Cluj-Napoca, Galaţi şi Tulcea, notează Adevărul

Primul program regulat de ShuttleBus de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” facilitează transportul pasagerilor către hotelurile unde au cazare în Capitală, precum şi la autogara Central Bus Station. 

Reprezentanţii Christian Tour estimează că peste 30.000 de pasageri, români şi străini, vor apela la acest serviciu în primele şase luni de operare, scrie news.ro.   Preţurile pornesc de la 1,2 euro şi diferă în funcţie de destinaţie.   Christian Tour a deschis deja un birou în Terminalul Sosiri Internaţionale al Aeroportului Otopeni, unde călătorii pot cere transferurile.

Christian Tour este unul din cei mai mari turoperatori de chartere din România, deţine 40 de agenţii proprii în România şi este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online). 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.