Acces, încredere și libertate – cheia pentru viitorul Internetului

 

Acces, încredere și libertate – cheia pentru viitorul Internetului

Organizația globală îndeamnă utilizatorii de Internet să acționeze

pentru a păstra Internetul deschis și transparent

Potrivit unui  material transmis către Calea Europeană, Internet Society și-a propus să atragă atenția asupra importanței utilizării Internetului și rolul acestuia pentru viitorul nostru, al utilizatorilor.

Internet Society este o organizație non-profit înființată în 1992 pentru a promova standardele, educația și politicile pe baza cărora funcționeaza Internetul. Misiunea ISOC este de a promova dezvoltarea liberă a Internetului, evoluția și folosirea sa în folosul oamenilor din întreaga lume. Detalii suplimentare aici: www.internetsociety.org

”09 Noiembrie 2011, București – Internet Society va atrage atenția azi că numai prin deschidere, securitate și transparență pot utilizatorii de Internet să asigure viitorul acestui instrument, vital pentru dezvoltarea economică și socială.

La prima conferință INET a Internet Society din Europa de Est – cu tema “Acces, încredere și libertate: repere pentru Internetul de mâine” – reprezentanți internaționali din mediul universitar, mediul de afaceri și factori de decizie vor discuta despre amenințările și oportunitățile cu care se confruntă Internetul.

“Succesul Internetului în viitor depinde în mare măsură de deschiderea sa, de acces și de transparență”, a spus Frederic Donck, Director al Biroului European Regional al Internet Society. “Dacă doar unul dintre aceste elemente esențiale este înlăturat, Internetul își pierde calitatea de platformă de comunicare și de inovare”.

Dl. Donck a menționat faptul că accesul la Internet este o provocare, în special în afara orașelor. România are ca obiectiv dezvoltarea comunităților rurale în care accesul la Internet este sub media europeană.

“În special în zonele rurale fără acces la Internet, este nevoie de un efort deosebit din partea factorilor de decizie și a oamenilor de afaceri din domeniul ITC pentru a asigura un progres rapid către conectarea on-line a persoanelor și a mediului de afaceri. Aceasta este una dintre provocările majore cu care se confruntă țările, pentru a deveni competitive și a ajuta societățile să se dezvolte”.

Fără a scăpa din vedere că Internetul trebuie să rămână sigur și de încredere, participanții la conferință vor discuta metode alternative de a rezolva problemele legate de activitățile on-line ilegale.

“Factorii de decizie au obligația de a se ocupa de pirateria on-line și de conținutul ilegal. Cea mai eficientă metodă este de a ataca problema la sursă și de a încuraja colaborarea la nivel tehnic și la nivel de politici, pentru a identifica soluții care nu afectează infrastructura globală DNS. Filtrarea DNS, care poate fi evitata relativ usor si care nu elimina, de fapt, continutul ilegal, nu este o opțiune pe care Internetul viitorului să și-o poată permite”, a spus dl. Donck.

Dl Donck recunoaște îngrijorările multor cetățeni europeni în legătură cu protecția și caracterul privat al datelor, dar a subliniat cat de important este ca factorii de decizie, organismele legislative si de reglementare sa abordeze cu seriozitate aceste probleme.

“Reacțiile instinctive cu privire la protecția și caracterul privat al datelor – sau oricare alte probleme legate de Internet – sunt pur și simplu contra-productive, punând în pericol tocmai caracteristicile care fac din Internet un puternic instrument social și economic, indispensabil la nivel mondial”, a mai spus dl. Frederic Donck.

Printre vorbitori se numără Diana Voicu, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale; Varujan Pambuccian, Parlamentar și Membru în Comisia ITC a Parlamentului României; Bogdan Manolea, expert juridic – legislația în domeniul internetului; Gheorghe Șerban, Director Executiv ANISP; Profesorul Joe Cannataci, Universitatea din Malta și Groningen; Gabriel Ene, Director Tehnic Adjunct, CERT-RO; Zoli Herczeg, National Technology Officer la Microsoft România.”

Pentru mai multe informații sau solicitări de interviuri în România:

Alina Jantea

DC Communication

isoc_conf@dccom.ro, alina.jantea@dccom.ro, telefon: 021-312.38.35

Sursa foto: internet24x7.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 3 =