ACCIDENT în Ungaria: Un autocar înmatriculat în România a căzut într-un canal adânc de 10 metri. Dintre cei 22 de răniţi, trei au cetăţenie română. Românii internaţi vor fi externaţi azi

Cel puţin 22 de pasageri, dintre care trei români au fost răniţi la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, vineri seara, a anunţat un purtător de cuvânt al autorităţii pentru gestionarea dezastrelor. Autocarul în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii ISCTR urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor, citat  de mediafax.ro.ccident

UPDATE

“Starea de sănătate a cetăţenilor români răniţi în accident este stabilă. Cetăţeanul român şi minorul român aflaţi pentru îngrijiri medicale la spitalul din Pecs vor fi externaţi în cursul zilei de astăzi”, se spune în comunicatul MAE remis agenţiei MEDIAFAX, cu precizarea că aceştia sunt “doi adulţi şi un minor, cei doi şoferi ai autocarului şi, respectiv, fiul minor al unuia dintre aceştia”.

MAE aminteşte că, “prin Ambasada de la Budapesta şi Consulatul General de la Szeged, a trimis imediat două echipe consulare în teren pentru a acorda asistenţă cetăţenilor victime ale accidentului”, aceştia deplasându-se la spitalele din oraşele Pecs şi Mohacs şi că a ţinut permanent legătura cu autorităţile ungare.

Autocarul implicat în accidentul din Ungaria, în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii ISCTR urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut unei echipe de experţi de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Arad şi Timişoara să meargă de urgenţă la locul unde s-a produs accidentul în care a fost implicat un autocar înmatriculat în judeţul Harghita, se arată într-un comunicat de presă al MT.

Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), în autocar se aflau înregistraţi 26 de pasageri, care plecasera vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, din Ungaria.

“Autobuzul implicat în accident are capacitatea de 49 de locuri, an de fabricaţie 1998 şi este clasificat la o stea. Firma operatoare are din anul 2011 licenţă de transport persoane, iar şoferul care se afla la volan este deţinător al unui certificat profesional pentru transportul rutier de persoane, valabil până la data de 15.09.2015”, a precizat MT.

Potrivit sursei citate, inspectorii ISCTR vor face un control la sediul firmei, pentru a verifica transportul de persoane efectuat de aceasta.

Ministerul Afacerilor Interne precizează, într-un comunicat, că în urma verificărilor efectuate asupra cetăţeniei persoanelor implicate în accident, a rezultat că, dintre cei 22 de răniţi, doar trei au cetăţenie română.

Dintre cele trei persoane de cetăţenie română, două sunt adulte şi una este minoră, se precizează în comunicatul MAI.

Un purtător de cuvânt al autorităţii pentru gestionarea dezastrelor, Anett Kasza, a declarat că la bordul vehiculului se aflau atât adulţi, cât şi copii. Trei persoane au fost rănite grav, iar 19 au răni uşoare. Toţi răniţii au fost spitalizaţi.

Pal Gyorfi, purtătorul de cuvânt a serviciului naţional de ambulanţă, a declarat că la bordul vehiculului erau 19 adulţi şi trei copii, inclusiv un bebeluş în vârstă de trei luni. Acesta a fost transferat la spital pentru monitorizare. Gyorfi a afirmat că doar patru-cinci persoane au suferit răni mai grave.

Autorităţile au închis tronsonul de autostradă pe care a avut loc accidentul pentru operaţiunile de salvare.

Autocarul a lovit parapetul şi a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului, răsturnându-se pe o parte.

Potrivit unui comunicat al MAI, transmis vineri seară agenţiei MEDIAFAX, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne a fost sesizat de către ataşatul de afaceri interne despre faptul că în jurul orei 20.15, pe autostrada M6, în judeţul Baranya, Ungaria, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autocar românesc.

“Printr-o decizie comună a Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Sănătăţii, s-a dispus trimiterea de urgenţă în Ungaria a unei echipe medicale formate din doi medici şi un asistent, condusă de către medicul şef SMURD pe Regiunea Vest. În funcţie de evaluarea completă a situaţiei medicale a celor 22 de persoane se va lua hotărârea aducerii acestora în ţară sau continuarea tratamentului de specialitate în Ungaria. Totodată, Poliţia Arad a trimis o echipă pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români şi al autorităţilor maghiare care efectuează cercetarea la faţa locului. Prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al ataşatului de afaceri interne român în Ungaria se va menţine legătura cu autorităţile maghiare pentru a fi permanent la curent cu situaţia cetăţenilor români. După obţinerea informaţiilor exacte privind identitatea persoanelor rănite, autorităţile române vor contacta familiile persoanelor implicate pentru a fi informate despre starea fiecăruia dintre accidentaţi. Datele prezentate pot suferi modificări în funcţie de evoluţia situaţiei”, se arată în comunicatul citat.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen + sixteen =