Connect with us

U.E.

Acord între conservatori și extrema-dreaptă în Austria pentru formarea guvernului. Sebastian Kurz devine astfel cel mai tânăr premier european

Published

on

Conservatorul Sebastian Kurz și Partidul Libertății (FPO) au anunțat vineri că au ajuns la un acord de coaliție care îi deschide calea către postul de cel mai tânăr cancelar, marcând în același timp revenirea extremei-drept la guvernare, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres.

Am ajuns la un acord de guvernare pentru următorii cinci ani“, a anunţat Kurz, care a vorbit alături de liderul FPÖ, Heinz-Christian Strache, la capătul unei ultime zile de negocieri. În vârstă de doar 31 de ani, Sebastian Kurz ar urma să devină cel mai tânăr şef de guvern din Europa.

“Alegătorii ne-au dat un mandat clar de a ţine cont de preocupările lor, în special în materie de securitate”, a spus Strache, care ar urma să devină vicecancelar.

Negocierile au fost iniţiate după alegerile legislative anticipate de la 15 octombrie, câştigate de partidul conservator ÖVP.

Partidele constestatare (anti-establishment) au reușit să câștige teren pe câmpul de luptă electoral în Europa ultimilor ani, capitalizând politic nemulțumirile cetățenilor cu drept de vot față de politica partidelor mainstream în domenii precum economia, securitatea sau migrația. Cele mai multe dintre acestea, inclusiv liderul partidului Frontul Național, Marine Le Pen, care a reușit în acest an să ajungă în cursa prezidențială din Franța, nu au acces la guvernare, dar se așteaptă ca FPO să dețină funcții-cheie în Excutivul austriac, The Guardian. 

FPÖ a mai guvernat cu ÖVP în perioada 2000-2007. Intrarea extremei-drepte la putere a dus atunci la adoptarea timp de câteva luni a unor sancţiuni europene. Având în vedere peisajul politic european de acum, se așteaptă ca reacția să fie mai silențioasă.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană, blocată pe X după amenda de 120 milioane de euro. Bruxelles: Declarațiile lui Musk sunt complet nebune

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană și-a pierdut accesul la opțiunea de a face publicitate pe platforma X la doar câteva zile după ce a amendat rețeaua lui Elon Musk cu 120 milioane de euro, în cadrul primei sancțiuni aplicate prin Legea privind Serviciile Digitale, relatează BBC.

Interdicția a fost decisă de platformă, prin Nikita Bier, unul dintre responsabilii executivi ai companiei, care a acuzat Comisia că ar fi încercat „să profite” de „o vulnerabilitate” din sistemul de advertising pentru a promova postarea despre amendă.

„Se pare că voi credeți că regulile nu ar trebui să se aplice contului vostru”, a transmis Bier, adăugând: „Contul vostru de publicitate a fost închis.” 

Executivul european a respins acuzațiile și a reacționat inclusiv la mesajele publice ale lui Elon Musk, care, după amendă, a postat o serie de atacuri la adresa Uniunii Europene. Miliardarul a scris că UE „ar trebui abolită” și că „birocrația UE sufocă încet Europa până la moarte”, iar duminică a continuat cu comentarii despre „birocrația tiranică” din Europa. El a redistribuit și un mesaj care descria UE ca fiind „Al Patrulea Reich”, însoțit de o imagine în care drapelul Uniunii se ridică pentru a dezvălui steagul Germaniei naziste.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Paula Pinho, a calificat declarațiile drept „complet nebune”. „Asta face parte din libertatea de exprimare pe care o prețuim în UE și care permite cele mai nebune declarații”, a spus oficialul european.

Citiți și Comisia Europeană amendează platforma X cu 120 milioane de euro pentru încălcarea obligațiilor sale în materie de transparență

Amenda aplicată de Bruxelles viza modul în care X gestionează așa-numitul „semn de verificare albastru”. Comisia consideră că marcajul este „conceput în mod înșelător”, deoarece oricine poate plăti pentru statutul de „verificat” fără ca firma să verifice în mod semnificativ identitatea utilizatorilor, ceea ce „îi expune pe utilizatori la escrocherii, inclusiv fraude de uzurpare a identității, precum și la alte forme de manipulare de către actori rău-intenționați.” Executivul european a mai constatat că registrul de publicitate al platformei nu respectă cerințele de transparență prevăzute în legislația digitală și că X nu oferă cercetătorilor accesul la datele publice necesar analizelor independente.

În reacție la decizia de blocare a contului de publicitate, Comisia a afirmat că „folosește pur și simplu instrumentele pe care platformele le pun la dispoziția conturilor corporative” și că se așteaptă ca aceste instrumente să respecte atât condițiile platformei, cât și legislația europeană.

Conflictul dintre X și Comisie a început în momentul în care Nikita Bier a susținut că instituția europeană a reactivat un cont rar folosit „pentru a profita de o vulnerabilitate”. Acesta spune că postarea Comisiei ar fi utilizat un link care „i-a înșelat pe utilizatori”, făcându-i să creadă că este un videoclip „pentru a-i mări artificial vizibilitatea”, și că „vulnerabilitatea”, care „nu a mai fost folosită niciodată în acest fel”, a fost între timp eliminată.

Disputa s-a extins și în plan internațional. În SUA, Secretarul de Stat Marco Rubio și reprezentanți ai Comisiei Federale de Comunicații au acuzat UE că atacă și cenzurează firme americane, afirmând că „zilele în care americanii sunt cenzurați online s-au încheiat”.

Acesta nu este primul conflict al platformei X cu autoritățile de reglementare la nivel internațional. În 2024, Curtea Supremă a Braziliei a ridicat interdicția impusă platformei după ce compania a acceptat să plătească 28 milioane de reali și să blocheze conturi acuzate de răspândirea dezinformării. În 2023, autoritatea australiană pentru siguranța online a amendat X cu 610.000 AUD pentru necooperare într-o investigație privind protecția copiilor.

Disputa actuală cu Comisia Europeană amplifică presiunea asupra platformei lui Elon Musk, într-un context în care transparența, verificarea utilizatorilor și respectarea legislației digitale devin tot mai atent monitorizate.

Continue Reading

PPE

Liderul celei mai mari familii politice din UE îl felicită pe Ciprian Ciucu, primarul ales al Bucureștiului: Un PNL puternic va construi o capitală modernă

Published

on

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, l-a felicitat luni pe primarul ales al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, subliniind că “un PNL puternic, condus la nivel național de prim-ministrul Ilie Bolojan, va construi acum o capitală modernă sub conducerea lui Ciprian Ciucu”.

“Felicitări Ciprian Ciucu! Mult success la Primăria Municipiului București! Un vot pentru responsabilitate, unitate și o viziune pentru București orientată spre viitor”, a scris Weber, pe Facebook.


Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal și primarul Sectorului 6, a obținut 36,16% din voturi, la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru funcția de primar general al municipiului București, conform rezultatelor finale după centralizarea tuturor celor 1.289 de procese verbale.

Ciucu a declarat că votul majoritar primit duminică îl responsabilizează și că vrea să facă din București proiectul vieții sale.

“Acest vot mă responsabilizează. Le mulțumesc foarte mult bucureștenilor pentru votul lor, le mulțumesc celor care m-au sprijinit în această campanie. Vreau să dau un mesaj de unitate pentru partidele din coaliția guvernamentală, în special pentru cele de centru dreapta. O să avem mult de muncă împreună la Primăria Municipiului București, o să avem multe proiecte de trecut. Și așa cum am spus și în această campanie, vreau să fac din București proiectul vieții mele și asta nu pentru termen scut, ci pentru termen lung”, a afirmat Ciprian Ciucu, după prezentarea primelor rezultate exit-poll.

Continue Reading

U.E.

Șapte țări din UE consideră că împrumutul pentru reparații finanțat din activele rusești înghețate este cea mai „realistă soluție politică” pentru a răspunde nevoilor urgente de finanțare ale Ucrainei

Published

on

© European Union, 2025

Liderii a șapte țări din UE au declarat că un împrumut de reparații pentru Ucraina, bazat pe activele rusești înghețate, este cea mai „realistă soluție politică” pentru a răspunde nevoilor urgente de finanțare ale Kievului.

Prim-miniștrii Estoniei, Finlandei, Irlandei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Suediei au declarat că susțin cu tărie propunerea Comisiei Europene privind un împrumut pentru reparații finanțat din lichiditățile provenite din activele rusești înghețate în UE, potrivit The Guardian.

Declarația de susținere a fost făcută într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European, Antonio Costa, și președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, înaintea summitului UE de săptămâna viitoare, când nevoile de finanțare ale Ucrainei vor fi prioritare pe agenda de lucru.

Împrumutul pentru reparații este „cea mai fezabilă soluție din punct de vedere financiar și cea mai realistă din punct de vedere politic (și) abordează principiul fundamental al dreptului Ucrainei la despăgubiri pentru daunele cauzate de agresiune”, se afirmă în scrisoare.

Săptămâna trecută, cancelarul german Friedrich Merz, care susține și el această idee, s-a deplasat la Bruxelles în încercarea de a-l convinge pe prim-ministrul belgian, Bart De Wever, să renunțe la opoziția sa.

Nu s-au așteptat schimbări dramatice de poziție în urma cinei de lucru, la care a participat și von der Leyen. Majoritatea activelor înghețate din UE se află în Belgia, care susține că planul este prea riscant și ar complica eforturile de a pune capăt războiului.

Liderii care au semnat scrisoarea nu sunt de acord cu analiza potrivit căreia împrumutul ar împiedica eforturile de pace.

Ei susțin că luarea unei decizii cu privire la împrumutul pentru reparații la summitul de săptămâna viitoare ar pune Ucraina „într-o poziție mai puternică pentru a se apăra și într-o poziție mai bună pentru a negocia o pace justă și durabilă”.

Comisia Europeană a prezentat planul său de a consolida reziliența financiară a Ucrainei în contextul războiului rus. Textul cuprinde două soluții menite să vină în întâmpinarea nevoilor financiare ale Ucrainei pentru perioada 2026-2027: contractarea de împrumuturi de către UE și un împrumut pentru reparații, bazat pe activele rusești înghețate.

Liderii țărilor membre UE se vor reuni pe 18 decembrie pentru a lua o decizie finală. Dacă nu se va ajunge la un acord, UE va recurge la o datorie comună, informează Euronews

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană, blocată pe X după amenda de 120 milioane de euro. Bruxelles: Declarațiile lui Musk sunt complet nebune

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Prima reuniune în cadrul mecanismului de consultare Turcia-Ungaria. Peter Szijjarto anunță că țara sa va primi în acest an „în jur de 8 miliarde de mc de gaz natural prin gazoductul TurkStream”

PPE4 hours ago

Liderul celei mai mari familii politice din UE îl felicită pe Ciprian Ciucu, primarul ales al Bucureștiului: Un PNL puternic va construi o capitală modernă

JUSTIȚIE5 hours ago

Ziua Constituției. Nicușor Dan reafirmă “angajamentul de a întări ordinea constituțională și mecanismele statului de drept”

POLITICĂ5 hours ago

Nicușor Dan îl felicită pe Ciprian Ciucu, succesorul său la Primăria Capitalei: Bucureștenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna orașul

ROMÂNIA6 hours ago

ICI București contribuie la dezvoltarea competențelor de analiză blockchain în rândul profesioniștilor din sectorul public și privat: Ne propunem să oferim o formare clară și practică, utilă în activitatea de zi cu zi

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Zelenski afirmă că negociatorii rămân divizați în privința concesiilor teritoriale din planul de pace al SUA: „Nu avem o viziune unitară asupra Donbasului”

ROMÂNIA7 hours ago

Ilie Bolojan, de Ziua Constituției României: Aceasta ne oferă direcție și stabilitate, apărând valorile care definesc societatea noastră

U.E.7 hours ago

Șapte țări din UE consideră că împrumutul pentru reparații finanțat din activele rusești înghețate este cea mai „realistă soluție politică” pentru a răspunde nevoilor urgente de finanțare ale Ucrainei

CONSILIUL UE8 hours ago

Țările UE au dat undă verde finală Programului European pentru Industria de Apărare în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 weeks ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 weeks ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 weeks ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

România, exemplu al transformării prin politica de coeziune, spune Raffaele Fitto: PIB-ul a urcat de la 44% la aproape 80% din media UE; noua generație de programe va pune accent pe flexibilitate, simplificare și performanță

ENGLISH3 weeks ago

UNESCO Global Network of Learning Cities in Romania Conference: For two days, the city of Cugir was the epicenter of promoting lifelong learning and sustainable development

ROMÂNIA3 weeks ago

Conferința Rețelei globale UNESCO a Orașelor care Învață din România: Timp de două zile, orașul Cugir a fost epicentrul promovării educației pe tot parcursul vieții și dezvoltării durabile

Trending