Acordul de Parteneriat: Guvernul se aşteaptă la o rată de absorbţie a fondurilor UE de 80% în perioada 2014-2020

500_Euro_BanknotenMinisterul Fondurilor Europene a publicat, marţi, prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 , document ce stabilește modalitatea în care vor fi concentrate investițiile din Fondurile Europene Structurale și de Investiții.

Potrivit documentului publicat pe site-ul MFE, Guvernul mizează pe o rată de absorbţie a fondurilor europene de 80% în perioada 2014-2020.

Suma care, teoretic, va fi absorbită de ţara noastră ar putea ajunge până la 31, 8 mld euro din cele 39,8 miliarde de euro alocate de Bruxelles.

Practic, însă, până la 20 septembrie 2013, rata de absorbție a rămas la 23,46%, potrivit aceluiaşi document.

“Motivele sunt multiple”, argumentează ministerul, pentru absorbţia scăzută:

• incapacitatea de a menține un flux adecvat al proiectelor într‐un stat avansat de dezvoltare și fără deficiențe semnificative de implementare;

• lipsa de reacție în sistemele de planificare, reglementare și legale,

• probleme cronice în realizarea achizițiilor publice, care au distrus proiecte de infrastructură și au restricționat accesul la expertiza externă;

• nivel ridicat al volumului de muncă care îi revine fiecărui membru al personalului de execuție și de conducere.

În cazul în care România va reuşi să atragă aceste fonduri europene, impactul asupra economiei rămâne însă necunoscut.

“Ținând cont de situația și de politicile macroeconomice, alături de blocajele creșterii la nivel național, subliniate mai sus, Guvernul României a stabilit anumite priorități de finanțare pentru utilizarea Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în Acordul de Parteneriat 2014‐2020, având următorul obiectiv global:

Reducerea discrepanțelor de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre UE, prin generarea unei creșteri suplimentare de X % a PIB și a unei creșteri suplimentare de Y % a ocupării forței de muncă până în 2022.”, se arată în Acordul de Parteneriat.

Pe lista obiectivelor naţionale pe care statul doreşte să le atingă până în 2020, MFE enumeră :

  • creşterea gradului de angajare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani, de la 63,8% în 2012, la 70% în 2020
  • creşterea ponderii în PIB a sumelor alocate pentru cercetare şi dezvoltare de la 0,48% în 2011, la 2% în 2020
  • reducerea cu 19% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelul din 1990
  • creşterea ponderii consumului de energie din surse regenerabile la 24% din consumul total de energie până în 2020, faţă de 20,79% în 2012
  • reducerea numărului copiilor care abandonează şcoala la o vârstă mică la mai puţin de 11,3%, faţă de 17,4% în 2012
  • creşterea numărului absolvenţilor învăţământului terţiar cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani reducerea numărului persoanelor expuse la riscul de sărăcie sau excludere cu 580.000 de persoane

Documentul integral poate fi accesat aici.

Ponta şi Teodorovici prezintă Parlamentului, în 8 octombrie, situaţia accesării fondurilor UE

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va prezenta, peste o săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia referitoare la accesarea fondurilor europene, la şedinţă urmând să participe şi premierul Victor Ponta, iar deputaţii îşi vor spune punctele de vedere.

Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut, marţi, acest anunţ, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, arătând că această dezbatere are loc la cererea grupului parlamentar al PDL.

 

Foto: wikipedia

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *