Adoptarea Pactului EuroPlus și trecerea la moneda unică în 2015. Alegeri favorabile pentru România sau nu?

“Pentru Romania, mentinerea independentei asupra politicii monetare si fiscale s-ar putea dovedi a fi o alegere mai buna pe termen mediu. Nu vrem sa spunem ca ar trebui urmata o politica fiscala expansionista ci mai degraba o traiectorie de consolidare fiscala. Dat fiind costul mare al imprumuturilor si nesiguranta crescuta pe pietele financiare globale, ar fi extrem de riscant sa se urmeze orice alta politica. Ar fi avantajos daca am putea pastra un anumit grad de independenta in politica fiscala. Daca Romania s-ar adapta in totalitate la aceasta (la Pactul Euro Plus), competitivitatea sa ar fi afectata negativ”, se arata in studiul “Adoptarea Pactului Euro Plus, implicatii pentru Romania“. Autorii materialului sunt prof. Daniel Daianu, Laurian Lungu si Ella Kallai.

Criza economica si financiara actuala a declansat o schimbare majora in modul in care sunt aplicate politicile economice atat la nivel national, cat si la nivel international. Statele din zona euro s-au angajat sa puna in aplicare politici care sa favorizeze consolidarea fiscala pe fondul crizei datoriilor publice. Sustenabilitatea fiscala a finantelor publice a devenit o prioritate majora. O integrare fiscala mai stransa a statelor din zona euro ar fi un pas inainte. Acest lucru subliniaza o distinctie importanta intre tarile care sunt membre ale zonei euro si cele care sunt doar membre UE. Statele membre din zona euro au o moneda comuna, astfel incat crearea unei autoritati fiscale centrale la nivelul zonei euro este perfect logica.

Citește aici STUDIUL INTEGRAL.

Articolul integral poate fi accesat aici.

Context:   Lansarea studiilor SPOS 2011;    Conferința ”Reforma finanțelor publice în UE”.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *