Vanzarea de jocuri video: afaceri premiante in 2012

Unul din domeniile economice care s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani este comertul electronic sau E-commerce. ProfitInfo.ro prezinta unul dintre premiantii acestui domeniu: magazinul de jocuri video GamesLine ro. In cazul de fata, cuvantul premiant nu este ales intamplator: magazinul a fost numarul 1 in ultimii 3 ani in categoria IT&C la Gala Premiilor eCommerce (gpec.ro).

Din momentul lansarii (martie 2010) vanzarile de jocuri video din Romania au inregistrat un trend ascendent. Numai in anul 2012 cresterea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 20% fata de anul 2011. Numarul jocurilor vandute este si el in crestere,insa cu aproximativ 10% peste nivelul anului precedent. Diferenta dintre cele doua cifre vine din faptul ca in 2012 a fost vandut un volum mai mare de jocuri pentru console care au in general un pret superior celor pentru PC.

Conform domnului Edi Tecsan, project manager in cadrul companiei, tendinta de crestere are toate sansele sa se mentina si in anul 2013. Cresterea este pe de o parte una naturala a pietei dar si efectul investitiilor companiei si a muncii depuse de echipa GamesLine.

In ultima perioada au luat amploare doua categorii de jocuri: cele cu continut foarte bine dezvoltat pe partea de multiplayer online si cele free to play, care de asemenea au o componenta de multiplayer foarte bine dezvoltata (in multe cazuri este singura componenta a jocurilor). Aceste tendinte din piata jocurilor i-au determinat si pe gamerii din Romania sa cumpere jocuri originale. In plus, companiile producatoare au realizat importanta unui produs bine finisat si de o calitate superioara. Astfel, din ce in ce mai multe jocuri ofera suport tehnic si continua dezvoltarea produselor si dupa data lansarii. Imbunatatirile ulterioare si in unele cazuri continutul suplimentar este insa disponibil doar in varianta online, asa ca din ce in ce mai multi gameri prefera un produs de calitate in detrimentul unei versiuni pirat de o functionalitate indoielnica si cu posibile probleme de securitate (virusi, troieni, etc).

Pe partea de promovare si marketing domnul Edi Tecsan considera ca cea mai buna crestere este cea naturala provenita din oferirea de servicii prompte clientilor existenti ai magazinului si activitati conexe, gen blogging si review-uri de jocuri.

Acest lucru se datoreaza probabil faptului ca piata de jocuri video inca nu este una foarte mare si matura iar atragerea de clienti noi prin reclama excesiva nu se justifica. Cel mai probabil, randamentul final (numar de jocuri noi vandute) nu justifica costuri mari de promovare pentru ca piata nu poate fi „fortata” sa creasca artificial. Astfel singura strategie profitabila este sa ai o grija cat mai mare de clientii existenti. In plus, ca strategie de promovare si marketing compania a lansat GamersClub.ro , un site dedicat jocurilor online.

Peste 4000 de clienti

Pana in prezent, compania a avut peste 4000 de clienti din Romania, numar care este constant in crestere. Conform estimarilor personale ale domnul Edi Tecsan pirateria jocurilor video in Romania se situeaza undeva intre 80 si 90%. Luand in calcul tendintele din piata jocurilor (focus pe componenta multiplayer gestionata de producatorul jocului) si pe oferirea unui produs original de o calitate superioara, putem concluziona ca in anii urmatori gaming-ul va avea o pondere din ce in ce mai mare in industria divertismentului si in Romania. De altfel, acest trend se simte puternic in plan international: Diablo 3 a avut vanzari record, mult peste asteptarile companiei si ale comunitatii, avand pana in prezent incasari de peste 400 milioane dolari, detronand multe dintre filmele anului 2012. In urma cu doar cativa ani astfel de cifre erau de neimaginat pentru industria jocurilor video.

Sursa: ProfitInfo.ro

Foto: arhivafoto.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − 9 =