Agenţia Europeană de Rating – O soluţie pentru atragerea de bani mai ieftini şi pentru salvarea imaginii sifonate a europenilor?

 Adrian Marius Dobre

La jumătatea lui ianuarie 2012, preşedintele Băncii Central Europene – Mario Draghi, o personalitate cu manifestări de altfel discrete în spaţiul economiei europene, a solicitat finanţiştilor “să înveţe să se descurce fără agenţiile de rating”.

În cursul intervenţiei sale din plenul Comisiei Economice a precizat că “agenţiile de evaluare trebuie tratate ca un parametru printre mulţi alţii”, minimizând astfel instantaneu rolul supradimensionat pe care agenţiile de evaluare l-au căpătat în ultimii ani, în special pe perioada depresiei economice. Este adevărat că nevoia investitorilor de a se “agăţa” de informaţii cu iz de “axiome” într-o piaţa financiară haotică, cu alte cuvinte de a prinde ceva teren solid sub picioare a condus la transformarea agenţiilor de evaluare la adevărate “guru” sau prezicătoare ale zilei de mâine. Voit sau nu, a fost uitată prestaţia cel puţin stranie a acestora în declanşarea şi adâncirea haosului în care ne aflăm.

Deşi preşedintele BCE a precizat că “trebuie să se pună capăt valorii mecanice” a calificativelor acordate. Se referea, cu siguranţă, la factorul politic care intră în compozitul evaluărilor, fiind un indicator de sine stătător în cadrul ecuaţiei, dar extrem de subiectiv în exprimare.

La două săptămâni după această “ieşire” Banca Centrală Europeană publică un raport unde se evidenţiază faptul că retrogradările unor ţări din zona euro şi creşterea randamentelor obligaţiunilor se alimentează reciproc, o revizuire în scădere a calificativului unei ţări majorând cu siguranţă costurile de împrumut ale acesteia cu până la un punct procentual. Se continua tirul nemilos arătând că agenţiile de rating nu au urmat piaţa ci au influenţat-o, iar deciziile adoptate au avut un impact mai amplu, nu numai asupra ţărilor vizate: “pe ansamblu considerăm că evaluările agenţiilor de rating au afectat puternic piaţa datoriilor suverane din zona euro”. Tot Banca Centrală Europeană a precizat prin reprezentantul său, economistul care a prezentat raportul că nici pieţele, nici agenţiile nu au penalizat statele europene pornind strict de la evoluţia fundamentelor macroeconomice ci mai curând de la riscul de contagiune, deci un factor eminamente politic.

Este evident că tot la bani ajungem – exprimaţi prin costurile de finanţare sau refinanţare, iar acuzaţia de manipulare a pieţelor de către agenţiile de rating a fost exprimată fără echivoc de oficialii Băncii Central Europene. O acuzaţie gravă, care poate arunca în aer stabilitatea pieţei financiare şi aşa precară.

Surpriză maximă! În aceeaşi zi, 2 februarie, Standard and Poor’s anunţa posibilă ieşire din criza a economiei europene până la sfârşitul anului 2012, începutul anului 2013. “Economiile puternice vor ajuta cel mai mult la creşterea economică a uniunii monetare” se arătă în comunicatul transmis de S&P. Nu ştim cu exactitate dacă “economiile puternice” sunt cele care fuseseră deja retrogradate, sau cele care urmau la retrogradare. Nimic straniu?

Prin această reacţie pripită S&P nu face nimic altceva decât să confirme caracterul politic şi oportunist al deciziilor sale. “Greii”, că tot este la modă acest termen, agenţiilor americane nu au înţeles că mesajele negative transmise de BCE nu sunt nimic alteva decât acordul sau semnalul iniţierii şi înfiinţării Agenţiei de Rating Europene.

Semnale despre înfiinţarea Agenţiei Europene de Rating au fost date cu mult timp înainte, încă din anul 2010, dar probabil nu au fost luate foarte în serios până la intervenţia Băncii Centrale Europene, fiind considerate “jocuri europene de imagine”: 4 mai 2010 Comisarul pentru Servicii Financiare Michael Barnier declară că “consider că va trebui să mergem mai departe, pentru a vedea în special impactul evaluărilor făcute de agenţiile de rating asupra sistemelor financiare şi a economiilor”. 8 iulie 2011, premierul polonez Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene Manuel Barosso susţin că principalele trei agenţii de rating americane s-ar putea confrunta în curând cu o competiţie europeană ” Însă… sunt multe competente în Europa şi nu aş fi surprins dacă aş vedea şi mai multă competiţie” a adăugat Barosso citat de DPA.

La 21 iulie 2011, publicaţia germană “Capital” preciza Compania de consultanţă Ronald Berger, ce va începe să acorde ratinguri suverane din trimestrul doi al anului 2012, băncile putând obţine note de credit din a doua jumătate a aceluiaşi an 2012. Şi preţul va fi de dumping, Marcus Krall declarând că agenţia va folosi un model propriu de funcţionare, iar ratingul va fi plătit de investitori la un preţ la jumătate faţă de cel practicat de concurenţii americani.

În dată de 14 noiembrie 2011, Comisarul European pentru piaţa internă şi servicii declară la Strasbourg că executivul UE doreşte să înăsprească regulile de funcţionare a agenţiilor de rating, cele mai mari fiind Moody’s, Fitch şi S&P. Este nevoie de reducerea dependenţei  Uniunii Europene de agenţiile de rating şi, în acelaşi timp se impun norme mai strice privind ratingul datoriilor suverane. Nu se opreşte aici şi continuă spunând că investitorii vor putea da în judecată agenţiile de rating şi solicită compensaţii dacă agenţiile respective încalcă regulile UE ” în mod intenţionat sau cu mare neglijenţă”.

La două zile, în dată de 16 noiembrie 2011, Michael Madelain, şeful Moody’s reacţionează şi declară în paginile ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung “Considerăm că propunerile Comisiei Europene vin în contradicţie cu obiectivele de stabilizare a pieţelor de credit şi de consolidare a increderii investitorilor în aceste calificative. Ne temem că măsurile preconizate vor afecta calitatea şi independentă notelor şi vor întări volatilitatea pieţelor”.

Astfel, apare pe fundament Markus Krall, omul de la firma de consultanţă Roland Berger. Dar nu este singurul, chiar dacă în acest moment el pozează în salvatorul evaluărilor europene. La rolul de agenţie de rating europeană candidează asiguratorul francez Coface, precum şi un grup format din firme elveţiene.

Îşi propune o cotă de piaţă europeană de 25% în cinci ani şi în încă cinci reportarea procentului la nivel mondial. Aleargă după finanţare, deşi la o analiză riguroasă tindem să credem mai degrabă că acesta este un exerciţiu de imagine. Nu ştim cu exactitate dacă Roland Berger sau alţii vor fi cei care vor înfiinţa nouă Agenţie de Rating Europeană, dar ceea ce putem prezuma este că aceasta va fi înfiinţată aproape cu certitudine cel mai târziu la începutul anului 2013. De ce atunci? Pentru că atunci se va resimţi o nevoie masivă de injecţii de capital şi refinanţare odată cu apariţia speranţelor ieşirii din recesiune. Cursa va fi importantă şi este vital că statele europene să aibă un start bun.

Cu ce bani va fi înfiinţată? Asta nu cred  să fie o problemă majoră, pentru că dacă facem o comparaţie aritmetică între costurile finanţării bazate pe un rating nesatisfăcător şi costurile înfiinţării Agenţiei Europene de Rating vom putea constata cu uşurinţă că este mult mai profitabilă cea de a doua variantă.

Simplu calcul!

AutorAdrian Marius Dobre, expert afaceri Europene, secretar general Fundatia Europeana “Titulescu”

Sursa foto 2: agroeconomica.pe

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Agenţia Europeană de Rating – O soluţie pentru atragerea de bani mai ieftini şi pentru salvarea imaginii sifonate a europenilor?

  1. Pingback: Agenţia Europeană de Rating – O soluţie pentru atragerea de bani mai ieftini şi pentru salvarea imaginii sifonate a europenilor? | AMD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *