Viitorul premier, în viziunea lui Băsescu: Aş vrea să avem un prim ministru care prin ceea ce spune în CV să fie imbatabil

Preşedintele Traian Băsescu a făcut profilul premierului pe care şi l-ar dori după alegeri: să fie politician, ales la parlamentarele de duminică, care să fi avut eventual o funcţie în guvern şi în al cărui CV să nu existe lucruri ascunse, potrivit Gandul.info.

“Nu fac niciun secret, nu întâmplător spun asta înainte de ziua alegerilor, pentru că o să am ecourile de la politicieni şi populaţie. Profilul premierului:trebuie să fie un pro-european şi un pro-atlantist. Domiciliul acestei ţări este în UE şi NATO. Mi-aş dori mult ca cel pe care îl voi desemna, dar şi cei pe care partidele mi-i vor propune, să fie o personalitate loială interesului naţional pe care să-l pună deasupra interesului de partid. Prin toată activitatea lui să fie un om care a susţinut principiile Constituţiei, statului de drept şi valorile europene să fie un mod de viaţă. (…) Un alt aspect: să nu aibă vulnerabilităţi. (…)Aş vrea să avem un prim ministru care prin ceea ce spune în CV să fie imbatabil. Aş vrea să fie un politician care să rupă puţin filmul urât în care ne aflăm. Un politician care aflat în fruntea guvernului să garanteze că nu vor fi abuzuri. Trebuie să vină dintre cei aleşi în această campanie, să strângă o majoritate în parlament. M-aş bucura dacă ar fi şi un om care să fi trecut prin administraţia centrală”, a spus Băsescu.

Mai multe detalii aici.

Sursa: Gandul.info
Foto:  presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *