ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Damian Drăghici: „Vreau să le arăt tuturor că şi romii pot!”

damian draghiciPână acum trei ani, Damian Drăghici era cunoscut în România drept un muzician de etnie romă care care şi-a îndeplinit visul american şi a găsit reţeta succesului în Statele Unite. Drăghici face azi parte din Parlament şi ocupă funcţia de consilier al premierului, după ce a renunţat la muzică, notează Adevarul.ro.

Recent, artistul şi-a anunţat candidatura la alegerile europarlamentare, primind un onorabil loc cinci pe lista PSD.

Domnule Drăghici, de ce aţi lăsat scena pentru politică şi cum aţi ajuns să candidaţi pe listele UNPR în 2012?

Damian Drăghici: Am renunţat la cariera muzicală cu mult înainte de a intra în politică, a fost o decizie asumată, mi-am dat seama că nu mai e ce îmi doream să fac. M-am retras din cariera artistică şi m-am dedicat unei cauze de suflet , am simţit că aş putea să reprezint etnia mea, romii. Iniţial, în 2012, am fost numit consilierul de stat al premierului Victor Ponta. Acesta a fost primul pas către politică şi apoi a urmat candidatura la alegerile parlamentare.

– Care sunt nevoile imediate ale romilor?

Romii au nevoie de patru lucruri: acces la sistem sanitar, educaţie, locuri de muncă şi locuinţe. Pentru mine, Damian Drăghici, cel mai important punct din toate aceste patru este educaţia. Nu cred că există altul mai important şi nu aş vrea să fiu judecat pentru asta, dar educaţia este singurul lucru care poate schimba percepţia oamenilor despre romi, dar poate schimba şi deschide orizonturile fiecărui om, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie.

Avem nevoie  să schimbăm mentalitatea părinţilor faţă de educaţie. Am văzut oameni şi i-am întrebat, la firul ierbii. Îmi spuneau: „Domnul Damian, vrem şi noi să fim ca mata!“. Când stai de vorbă cu ei, cu oamenii mei, cu fraţii mei, dar ai şi urechi deschise să accepţi ce spun, îţi vor spune adevărul şi care sunt cerinţele lor. Eu le-am spus părinţilor: „Singura modalitate prin care copiii voştri pot avea o viaţă mai bună este să-i trimiteţi la şcoală!“.Văd că şi ei vor asta: „Bine domnule, daca asta vreţi să facem, asta facem!“. E nevoie de un program pentru părinţi, unul care să nu fie în fiecare zi, dar măcar să avem un fel de seminare şi să le explice care sunt celelalte modalităţi prin care toţi cetăţenii îşi trimit copiii la şcoală. Vreau să le arăt tuturor că şi romii pot!

Interviul integral, disponibil AICI.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 3 =