ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. MRU: Avem o listă cu 40 de persoane. Poate mergem singuri la Europarlamentare

Președintele Partidului Forța Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, susține că formațiunea pe care o reprezintă ia în calcul toate scenariile, inclusiv pe acela de a merge singură la alegerile europarlamentare, ci nu într-o alianță, scrie Agerpres.

Mihai-Razvan-Ungureanu“Obiectivul pentru care milităm în continuare este unitatea de acțiune a forțelor politice din centru dreapta, dar ne facem acum temele și ca partid și luăm în calcul toate scenariile începând cu cel mai dificil scenariu, acela de a merge singuri în alegerile europarlamentare până la scenariul optimist, acela de a merge împreună cu alții. Deschiderea noastră este în continuare, dar nu pot să nu remarc cât de mulți vorbesc despre unitate și câți de puțini și lucrează pentru aceasta. Mai devreme sau mai târziu mă va obliga să vorbesc în clar despre cine nu dorește unitatea dreptei”, a subliniat Mihai-Răzvan Ungureanu, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Brașov.

El a spus că partidul pregătește o listă cu 40 de persoane pentru alegerile europarlamentare, iar dacă va fi o alianță politică vor fi două liste. “Și atunci vom avea de unde alege, iar dacă vor fi trei liste, cu atât mai bine, selecția va fi și mai riguroasă”, a adăugat liderul Forței Civice.

Mihai-Răzvan Ungureanu a mai arătat că în acest moment este în discuții avansate cu Partidul Ecologist Român, pentru că deocamdată Partidul Mișcarea Populară încă nu s-a înregistrat la Tribunal, iar PNȚCD cel mai probabil va merge singur la alegerile europarlamentare, în timp ce PDL a stabilit că nu merge pe alianțe politice.

Întrebat dacă el va fi cel care va deschide lista candidaților Forței Civice la europarlamentare, Ungureanu a spus că acest anunț îl va face în luna martie.

Cât despre discuțiile privind o posibilă candidatură a Elenei Băsescu la alegerile europarlamentare pe listele Forței Civice, Ungureanu a menționat că nu a existat nicio intenție a fiicei președintelui în acest sens. “Victor Ponta a spus că are niște informații, că știe sigur de chestiunea asta. Una din două: ori are consilieri care îl păcălesc, ori, așa cum s-a mai întâmplat în unele rânduri, minte. Niciodată doamna Elena Băsescu nu s-a adresat pentru o candidatură din partea Forței Civice. Este nevoie să fii membru al partidului ca să candidezi, conform legii. Nu a existat nicio intenție din partea Elenei Băsescu de a intra pe liste. (…) Domnul Ponta face un joc politic pe care-l înțelegem și, în același timp, nu-l mai luăm în calcul pentru că încearcă să spele imaginea unui partid, e vorba de PDL, în cazul acesta ajutându-l să rămână în izolare”, a susținut Ungureanu.

Totodată, Ungureanu a vorbit la Brașov și despre situația de la Kiev, exprimându-și îngrijorarea cu privire la evenimentele din țara vecină. “Vrem să transmit un mesaj care ține de situația externă în care ne aflăm cu un focar puternic de instabilitate politică în granița României, este vorba de Ucraina. Ceea ce se întâmplă azi la Kiev este pe bună dreptate îngrijorător pentru noi. Ucraina a refuzat mâna întinsă a Uniunii Europene și efectul imediat este cel pe care-l vedem: confruntări violente la Kiev, instabilitate guvernamentală, reacții din partea statelor cu influență și putere politică și incontestabil și economică. (…) Suntem surprinși că niciuna din forțele politice românești nu se uită peste graniță să vadă ce se întâmplă în imediata noastră vecinătate. Ucraina este un vecin respectat al României, un partener comercial, am militat și ca partid, și personal, pentru o opțiune pro-europeană și pro-atlantică a Kievului”, a conchis Ungureanu.

Mihai-Răzvan Ungureanu a participat sâmbătă, la Brașov, la ședința Colegiului Director al partidului, unde s-a discutat despre probleme organizatorice atât pentru organizațiile din țară cât și pentru cele din diaspora și despre pregătirea campaniei electorale pentru europarlamentare.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *