Alegeri europene: Michel Barnier candidează pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Michel-BarnierComisarul însărcinat cu Serviciile Financiare, francezul Michel Barnier, în vârstă de 63 de ani, se declară pregătit pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), și ar putea candida la alegerile europene, se arată într-un interviu publicat de Le Figaro în ediţia de marţi, potrivit Mediafax.

“Fiecare mare familie politică va alege un candidat la preşedinţia Comisiei, pe care-l va prezenta la vot”, iar “în acest cadru este avansat numele meu. Dacă sunt ales de către Partidul Popular European (PPE), sunt pregătit să mă angajez”, a declarat el.

Întrebat care ar fi priorităţile sale, în cazul în care va fi ales, Barnier a răspuns că “viitorii cinci ani este necesar să permită Europei să preia iniţiativa: strategie industrială, politici în domeniul infrastructurilor, piaţă unică, securitate, migrare”. “Acestea sunt domeniile în care Comisia este necesar să identifice interesul general european, pentru a fi o forţă motrice”, a subliniat el.

Mandatul portughezului José Manuel Barroso se încheie după alegerile europene prevăzute în mai.

Sursa:  Mediafax.ro
Foto: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − eighteen =