Alianța Franco-Germană – motorul construcției europene

de Bianca Gal

Pe 22 ianuarie 2018, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel sărbătoresc cea de-a 55-a aniversare a semnării Tratatului de la Elysée. Într-adevăr, pe 22 ianuarie 1963, generalul de Gaulle și Konrad Adenauer semnează la Palatul Elysée un tratat de cooperare și de prietenie franco-germană, aducând la îndeplinire un act istoric care reconciliază și reunește două țări aflate mult timp în relații conflictuale. Acest tratat a deschis un nou capitol în relațiile dintre Franța și Germania de Vest și a permis celor două țări să influențeze împreună procesul de construcție europeană. Cu toate acestea, istoria relațiilor franco-germane rămâne o poveste tumultuoasă, marcată atât de episoade de tensiune, cât și de momente de recuperare. Legătura înnodată după cel de-al doilea război mondial va cunoaște o evoluție ieșită din comun.

Konrad Adenauer și Charles de Gaulle la semnarea Tratatului de la Elysee. Foto: wikipedia

Memento istoric

… cuplul franco-german : inițiator și motor al costrucției europene

În 1945, Europa s-a confruntat cu multe provocări. Însângerată și ruinată, aceasta încearca să se ridice din propria cenușă. Foarte repede, Germania de Vest și Franța s-au poziționat în centrul proiectelor de reconstituire a unei noi ordini europene. Inițail, reconcilierea între cele două țări pare extrem de dificilă și nimic nu sugerează că, într-o zi, dușmanii de ieri vor colabora într-o o organizație comună europeană. Franța rămâne bântuită de amenințarea germană și dorința ei de prosperitate economică. Problema bazinelor de cărbune din Saar și Ruhr, un bastion simbolic al puterii industriale și militare germane, agravează relațiile dintre cele două țări. În ciuda protestelor germane în creștere, Franța își asigură un acces privilegiat la resursele miniere și siderurgice vitale pentru reconstrucția proprie.

În același timp, cu dorința de a restaura Germania de Vest în toată suveranitatea sa teritorială, cancelarul german Konrad Adenauer multiplică declarațiile publice în favoarea unei uniuni franco-germane. A lansat astfel, în noiembrie 1949, un plan pentru uniunea franco-germană a industriei grele și a aprobat înființarea unei autorități internaționale pentru controlul regiunilor miniere și industriale din Germania, Belgia și Franța.

Hotărât să transforme factorii de divizare în elemente de colaborare, Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, a luat inițiativa istorică, pe 9 mai 1950, de a reconcilia Franța și Germania în cadrul unei organizații europene. Inspirat de Jean Monnet, aceasta oferă tinerei Republici Federale Germane (RFG) oportunitatea de a intra, cu drepturi egale, într-o comunitate europeană supranațională, limitată inițial la cărbune și oțel și deschisă aderării altor țări. Proiectul a condus la semnarea, pe 18 aprilie 1951, a Tratatului de la Paris de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Acesta este un punct de cotitură decisiv în politica franceză, trecând de la neîncrederea în inamicului secular la reconciliere și crearea unui parteneriat pentru integrarea europeană. „Cuplul franco-german” așa cum îl știm astăzi nu s- ar fi născut fără această primă etapă a reconcilierii postbelice.

Șapte ani mai târziu, generalul de Gaulle dorește să restaureze imaginea de lider mondial al Franței, oferindu-i mijloacele unei politici de independență și măreție. El favorizează o Europă în care Franța și Germania sunt piloni cheie, dar refuză orice predare semnificativă a suveranității unei autorități supranaționale. În această perspectivă de a da un nou impuls integrării europene, generalul de Gaulle invită în septembrie 1958 cancelarul german Konrad Adenauer în casa lui privată în Colombey-les-deux-Eglises pentru a reflecta asupra unui posibil acord.

… Obiective foarte diferite

„Prin construirea Europei, Franța urmărește reîncarnarea, Germania – răscumpărarea” (Z. Brzezinski, The Great Chessboard: America și restul lumii, 1997).

În cele din urmă, la 22 ianuarie 1963, cei doi șefi de stat au semnat la Paris, Tratatul de la Elysée, pasul decisiv, care consolidează cooperarea franco-germană în domeniile apărare, economie și cultură. Acest tratat devine simbolul reconcilierii dintre cele două țări și deschide calea pentru instituționalizarea întâlnirilor și a consultărilor regulate la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, succesul acestei cooperări bilaterale va depinde adesea atât de buna înțelegere între șeful statului francez și cancelarul german la putere, de problemele naționale și de contextul geopolitic: războiul rece, formarea Comunității Europeane, Ostpolitik, unificarea Germaniei, căderea Uniunii Sovietice, criza economică și financiară din anul 2008, criza zonei euro, terorismul și criza refugiaților.

După mai bine de 50 de ani de relații bilaterale strânse, marcate de eșecuri și progrese, prietenia franco-germană a stat în centrul construcției europene. Astfel, de-a lungul deceniilor, mai multe perechi de lideri franco-germani își și-au marcat angajamentul prin aceste relații bilaterale. Trecând de la Konrad Adenauer – Charles de Gaulle, la Helmut Schmidt -Valery Giscard d’Estaing, François Mitterrand -Helmut Kohl sau de la Jacques Chirac – Gerhard Schröder la Angela Merkel – Nicolas Sarkozy, mai apoi François Hollande și în cele din urmă Emmanuel Macron, acțiunea comună a acestor actori permite „motorului franco-german” să impregneze destinul Europei. În UE 28 totuși, deși acordul lor este esențial pentru a avansa, acesta nu mai este suficient; relația lor a devenit mai puțin exclusivă.

Cuplul Merkel – Macron și reforma UE

… reaprinderea scânteii franco -germane

FOTO: Elysee.fr

Presa internațională a titrat mult pe tema bucuriei din Berlin când Emmanuel Macron a câștigat alegerile prezidențiale franceze din luna mai 2017. De altfel, acesta a zburat în Germania pentru a o întâni pe Merkel chiar a doua zi după inaugurarea sa.

În ciuda faptului că sunt de vârste diferite și provin din medii diferite, Merkel și Macron se aseamană foarte mult. Ambii sunt „OZN-uri politice” care s-au ridicat la putere în mod rapid și surprinzător. Ambii sunt centriști pragmatici și pro-europeni convinși, foarte minuțioși și calculați. Presa franceză suspectează faptul că Macron a fost inspirat de practica lui Merkel de a menține media la distanță.

Deoarece Franța și Germania formează inima geografică și economică a Europei, liderii lor au fost mereu priviți în tandem. Nicolas Sarkozy și Merkel au fost numiți “Merkozy”. Când

François Hollande l-a învins pe Sarkozy, duo-ul franco-german a fost reînviat “Merkollande”. Asistenții lui Merkel au creat “M&M” pentru Merkel și Macron.

„Spre deosebire de președinții francezi anteriori, Emmanuel Macron nu s-a angajat într-un raport de forță cu Angela Merkel”, spune specialistul german Jerome Vaillant. În doisprezece ani de exercițiu, cancelarul german a cunoscut patru președinți francezi și a menținut cu ei relații fluctuante.

Jacques Chirac a tratat noul cancelar cu galanterii și un anume paternalism pe care aceasta îl cunoscuse cu cancelarul german Helmut Kohl. Chirac săruta întotdeauna mâna ei într-un baisemain galic, iar summit-urile europene prepara sandvișuri pentru ea. La rândul său, Merkel îi trimitea câte butoi de bere germană pentru fiecare aniversare. Unul dintre primele lucruri pe care Merkel i le-a cerut lui Macron a fost o actualizare a starii de sănătate a fostului președinte Chirac.

”Între Sarkozy și Hollande, ea i-a preferat pe Chirac și Macron”, a declarat un consilier al Merkel. Sarkozy a fost cel mai iritant partener francez pentru Merkel. Acesta îi pronunța numele cu un “g” moale, l-a numit pe soțul acesteia, Joachim Sauer, „domnul Merkel”, și îi dădea săruri zgomotoase pe ambii obraji.

Deși erau pe aceeași lungime de undă pe fondul problemelor, Angela Merkel și Nicolas Sarkozy aveau metode și un caracter radical diferite. Cancelarul german nu putea suporta agitația permanentă a președintelui francez, nici înclinația acestuia de a gestiona totul de unul singur. Le Figaro explică chiar că Merkel se folosea de filmele lui Louis de Funès pentru a-l înțelege mai bine pe cel pe care îl poreclise “domnul Blabla”.

În ceea ce-l privește pe Francois Hollande, acesta a încercat să renegocieze tratatul privind disciplina bugetară, semnat de altfel de predecesorul său, stabilind astfel un raport de tensiune în cadrul cuplului franco-german încă din primele luni ale mandatului său.

Relația cu Macron pare diferită, aceștia având un inters comun de a revitaliza Europa. Acesta este, fără îndoială, unul dintre motivele pentru care Angela Merkel a oferit un sprijin – timid – proiectelor de reformă din zona euro promovate de președintele Macron, în ciuda unor divergențe de opinie considerabile. „Trebuie să consolidăm cu siguranță guvernanța zonei euro”,

a declarat cancelarul pe 15 septembrie despre ideile franceze privind crearea unui buget, a unui ministru de finanțe și chiar a unui Parlament pentru țările membre ale Uniunii Monetare.

… Un proiect suspendat până la formarea coaliției germane

Dacă Angela Merkel pare să fie gata să sprijine omologul său francez, subiectul ridică numeroase tabuuri în Germania. În timp ce Emmanuel Macron intenționează să creeze mecanisme pentru o politică de investiții și sprijin pentru creștere economică, oficialii germani sunt suspicioși cu privire la orice ar putea arăta ca o punere în comun a datoriilor și insistă asupra monitorizării stricte a deficitelor fiscale.

Cu toate că mandatul cancelarului a fost reînnoit, „patroana Europei” va avea nevoie de un partener pentru a forma o majoritate. O coaliție incertă, care, conform compoziției sale, l-ar putea pune pe președintele francez în dificultate. Conform opiniei generale, reînnoirea „marii coaliții” dintre conservatorii CDU / CSU și SPD este de departe cea mai favorabilă opțiune pentru Paris. În schimb, revenirea la putere a liberalilor (FDP), care resping propunerile franceze de reformă a zonei euro, ar putea pune capăt negocierilor franco-germane chiar înainte de a începe.

Eșecul negocierilor de coaliție jamaica (numită aşa având în vedere culorile formaţiunilor componente (CDU/CSU- negru, FDP- galben, Die Grünen- verde). extinde incertitudinea europeană. În plus, pe 27 noiembrie Glifosatul a fost licențiat timp de încă cinci ani în UE, în ciuda opoziției Franței. Statele membre ale UE au aprobat reînnoirea licenței pentru glifosat după doi ani de discuții asupra soartei acestui erbicid, care este un cancerigen controversat. Interesant este faptul că votul Germaniei a facut cu adevarat posibilă obținerea acestui rezultat. După abținerea de la reuniunea din noiembrie, țara a votat în cele din urmă pentru, în urma unei decizii unilatrale a ministrului agriculturii german care a votat fără a obține acordul Guvernului în prealabil. Aceasta decizie vine într-un moment în care conservatorii Angelei Merkel încearcă să convingă social-democrații din cadrul SPD să se alăture acestora în formarea unui nou guvern, îngreunând și mai mult negocierile.

Între timp, există un blocaj și negocierile de formare a unei coaliții au eșuat până în prezent. Potrivit unui oficial al CDU, „nimeni, nici ecologiștii, nici liberalii nu au niciun interes să se convoace noi alegeri deoarece partidul naționalist AfD ar risca să obțină un scor chiar mai mare decât cel al ultimelor alegeri.” Acest stimulent anti-AfD a fost ineficient în timpul ultimelor negocieri, care sunt încă blocate în ceea ce privește problema migrației, care a luat proporții semnificative în Germania, răspândind un sentiment de insecuritate. CSU, partener al CDU, care se confruntă cu alegerile regionale într-un an, este profund îngrijorat și cere o reacție puternică din partea lui Merkel pentru a contracara creșterea AfD. Dar în acest caz, ecologiștii se opun…

… Proiectele Macron vor trebui să aștepte

Între Paris și Berlin, se avansează asupra a ceea ce s-a decis înainte de alegerile parlamentare. În acest context, Angela Merkel are un mandat anterior clar. Astfel, luni, 13 noiembrie 2017, 23 state membre ale UE au putut să semneze un acord privind cooperarea structurată permanentă (PESCO în limba engleză) în domeniul militar. Cuplul franco-german a pus bazele acestui proiect în decembrie 2016, la summitul de la Bratislava. La acea vreme, François Hollande și Angela Merkel au convenit să dea un nou impuls cooperării militare în Europa, pe lângă NATO.

Pe de altă parte, pentru toate proiectele impuse de Macron, cum ar fi „Parlamentul zonei euro”,

„bugetul zonei euro”, „ministrul de finanțe al zonei euro”, este necesar să așteptăm ca Germania să se stabilizeze din punct de vedere politic. În acest caz dialogul cu Germania este indispensabil. Înainte de fiecare summit, cuplul franco-german se consultă sistematic pentru a ajunge la o poziție comună- un proces unic în lume. Atâta timp însă cât guvernul german nu va ieși din negocieri, Europa va trebui să aștepte și Macron împreună cu ea.

Totuși, creșterea populismului, incertitudinea legată de Donald Trump, negocierile pentru Brexit, amenințarea teroristă și criza refugiaților … Toate acestea necesită un „acord direct, fără jocuri de culise și constructiv“ între Paris și Berlin, punctează Helene Miard Delacroix, specialist în dialogul franco -german. Într-un context geopolitic incert și tensionat, legăturile personale pe care le-ar putea dezvolta Emmanuel Macron și Angela Merkel vor juca un rol crucial.

În ciuda diferențelor lor, François Mitterrand și Helmut Kohl au fost în măsură să dezvolte „o legătură de încredere de nezdruncinat“, a subliniat actualul șef de stat la funeraliile fostului cancelar german, în iulie 2017. Un cuplu puternic, care a știut să ia decizii istorice în contextul sfârșitului războiului rece și al cărui exemplu se pare că vor să-l urmeze tandemul Macron- Merkel.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *