Ambasadorul spaniol: Aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen nu trebuie în nici un fel legată de MCV

Ministrul Afacerilor Interne, Radu STROE, a avut astăzi o întrevedere, la sediul MAI, cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Spaniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Estanislao DE GRANDES PASCUAL, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro

ambasador spaniaCu acest prilej, ambasadorul spaniol a subliniat sprijinul permanent pe care ţara sa l-a acordat şi continuă să îl acorde României pentru aderarea la Spaţiul Schengen. De asemenea, Spania consideră că aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen nu trebuie în nici un fel legată de problematica MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare).

În cadrul întrevederii, cei doi demnitari au evidenţiat excelenta cooperare poliţienească dintre autorităţile de resort dintre cele două ţări, derulată cu cele mai bune rezultate. Totodată, a fost trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale, proiectele în derulare şi posibilităţile de materializare a acestora.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne şi-a exprimat interesul pentru diversificarea colaborării dintre cele două state, fiind analizate noi oportunităţi de cooperare în domeniul afacerilor interne.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *