AmCham România, la consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan: Aderarea la OCDE și menținerea ratingului de țară, esențiale pentru investiții

Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și menținerea ratingului de țară sunt esențiale pentru investiții, a transmis, joi, reprezentanții Camerei de Comerț Româno – Americane (AmCham România) la consultările de la Palatul Cotroceni organizate de președintele Nicușor Dan cu reprezentanții mediului de afaceri.

Dialogul a marcat prima întâlnire oficială dintre șeful statului și organizațiile economice relevante, în contextul intensificării discuțiilor privind stabilitatea fiscală și perspectivele economice ale României.

Președintele AmCham România, Vlad Boeriu, a prezentat o serie de priorități economice ale comunității de afaceri, subliniind necesitatea unor măsuri sustenabile pentru reducerea deficitului bugetar, respectiv “nu prin creșteri de taxe, ci prin eficientizare și reducere a cheltuielilor publice”.

 

În contextul provocărilor fiscale actuale, Boeriu a reiterat sprijinul AmCham pentru păstrarea cotei unice de impozitare și a cerut accelerarea digitalizării administrației fiscale, “esențială pentru a crește conformarea voluntară și colectarea veniturilor bugetare”.

O atenție deosebită a fost acordată temelor strategice cu impact direct asupra încrederii investitorilor internaționali. Președintele AmCham a subliniat “importanța continuării procesului de aderare a României la OCDE și evitarea retrogradării rating-ului de țară, ambele esențiale pentru a menține România atractivă pentru investiții”.

Din partea AmCham România au mai participat Vice-președintele Comitetului de Fiscalitate, Bianca Vlad, și Directorul Executiv al AmCham, Letiția Pupăzeanu.

AmCham România a transmis mulțumiri președintelui Nicușor Dan pentru deschiderea la dialog și a subliniat că acest tip de consultare “trebuie continuat în mod susținut și transparent”.

Președintele Nicușor Dan, a primit joi, la Palatul Cotroceni, o delegație compusă din reprezentanți ai unor organizații ale mediului de business autohton. Întâlnirea a avut loc în contextul situației economice actuale, care necesită eforturi conjugate de identificare a unor soluții constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar al țării noastre.

La întrevedere au participat reprezentanți ai următoarelor organizații patronale și de afaceri: Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Fundația Romanian Business Leaders, Camera de Comerț Americană în România, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, Camera de Comerț și Industrie Româno–Germană și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

În contextul în care România a înregistrat un deficit de 8,5% din PIB la finele anului trecut, președintele Nicușor Dan a convenit cu delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale ca  în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv. Pentru identificarea unor soluții responsabile, partidele menționate și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care își va desfășura prima ședință joi, la Palatul Cotroceni.

În ceea ce privește aderarea la OCDE, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 25 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Până în luna aprilie a acestui an, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale OCDE. Dintre acestea, România a obținut 14 avize formale din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanță Corporativă și Agricultură.

România își propune finalizarea evaluărilor în comitete pe parcursul anului 2025, în vederea aderării în 2026.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare