AMCOR promovează profesionalismul si etica pe piata de consultanţă din România

Potrivit unui comunicat de presă transmis către Calea Europeană, Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR) a organizat în perioada 16-18 noiembrie 2011 sesiunea de atestare/reatestare naţională şi sesiunea de certificare/recertificare internaţională CMC. Sesiunile s-au desfăşurat  la sediul Asociaţiei, din Bucureşti.

Modelul de atestare (creat după standardele Federaţiei Europene a Asociaţiilor din Consultanţă) este unul riguros, construit pe trei paliere: cel al eticii, cel al logisticii şi cel al know-how-ului deţinut de firma candidată. Această sesiune de atestare/reatestare se adresează exclusiv membrilor AMCOR şi reprezintă un mijloc prin care asociaţia  le oferă membrilor săi valoarea adăugată necesară pentru a face o diferenţă în consolidarea pieţei emergente din România.

În urma sesiunii de atestare din data 16 noiembrie 2011, 8 firme de consultanţă au îndeplinit condiţiile optime de profesionalism, etică şi experienţă pentru a activa pe piaţa de consultanţă. Cele opt firme atestate la nivel naţional sunt următoarele: EXPERT CONSULTING, SBS STANDARD BUSINESS SOLUTION, ROCAVI CONSULTING, RELIANS CORP, AGORA EST CONSULTING, VERTICAL FINANCE, SOLUTIONS GC și VIVALEX CONSULT TEAM.Pe data de 18 noiembrie 2011 s-a desfăşurat sesiunea de certificare/recertificare CMC, derulată în conformitate cu regulile impuse de ICMCI.

”Certified Management Consultant” este un sistem de certificare al cărui grup țţintă este alcătuit din consultanţi individuali proveniţi din rândul firmelor membre AMCOR. Titlul de CMC îi oferă consultantului în management care îl deţine  o recunoaştere internaţională valabilă în peste 51 de state în care ICMCI activează.

În România, AMCOR, începând cu anul 2002, este singura organizaţie abilitată de Consiliul Internaţional al Institutelor de Consultanţă în Management (ICMCI) să acorde consultanţilor în management titlul de Certified Management Consultant (CMC). În prezent, comunitatea consultanţilor în management ce deţin titlu de CMC la nivel naţional numără 32 de membri, iar in urma sesiunii de certificare din data de 18 noiembrie 2011 numărul lor a ajuns la 35.

Sesiunile de atestare/reatestare şi de certificare/recertificare desfăşurate de AMCOR contribuie la  construirea unui climat de profesionalism şi de etică pe piaţa de consultanţă din România.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *