Ana Birchall: Apreciez proiectul Guvernului pe mandatul de reprezentare la Consiliul European

Membrii comisiilor reunite pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat au participat la o discuţie cu prim-ministrul Dacian Cioloş, în scopul definitivării mandatului de reprezentare a României la Consiliului European care va avea loc la Bruxelles în perioada 17-18 decembrie 2015. Pe agenda reuniunii de la Bruxelles se vor afla teme de prim-plan precum migraţia, lupta împotriva terorismului, uniunea economică şi monetară, piaţa unică sau referendumul din Marea Britanie.

1 (1)

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a salutat buna colaborare dintre instituţiile statului – Parlament, Preşedinţie, Guvern – pe o temă deosebit de importantă, aşa cum este reprezentarea României în Consiliul European. “Mă bucur că instituţiile fundamentale ale democraţiei din România au înţeles că reprezentarea României în plan extern nu trebuie tratată într-un registru conflictual. Este o dovadă de normalitate ca între Parlament, Preşedinţie şi Guvern să existe cooperare şi consens, astfel încât interesele ţării noastre şi ale cetăţenilor să fie corect reprezentate”, a susţinut Ana Birchall.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a subliniat că “proiectul de mandat al Guvernului este esenţa elementelor de poziţionare şi de reprezentare adoptate de Camera Deputaţilor la propunerea Comisiei pentru afaceri europene”, precizând totodată că participarea premierului Cioloş la şedinţa comisiilor reunite de afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat “este o cărămidă importantă în cooperarea dintre Parlament, Preşedinţie şi Guvern”.

2 (1)

Referitor la problema migraţiei pe continentul european, Ana Birchall a precizat că România s-a angajat deja să facă parte din eforturile de relocare ale Uniunii, fără a accepta instituirea unor mecanisme permanente în acest sens: “Prioritatea UE trebuie să fie oferirea unui răspuns eficient cauzelor primare care stau la baza presiunii crescute a fenomenului, prin identificarea şi implementarea celor mai potrivite instrumente în cooperarea cu statele de origine şi de tranzit pentru rezolvarea crizei migranţilor. Însă, aşa cum am susţinut şi în cadrul lucrărilor Comisiei noastre, nu am acceptat instituirea unor mecanisme permanente, pentru că aceasta nu reprezintă soluţia pe termen mediu şi lung în rezolvarea actualei crize a migranţilor”, a declarat deputatul social-democrat Ana Birchall.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, Ana Birchall, a arătat că securitatea Europei rămâne o prioritate şi că “trebuie să asigurăm implementarea măsurilor deja agreate în ce priveşte consolidarea securităţii interne a UE, cu o atenţie specială pe cauzele primare ale terorismului, precum şi privind fenomenul luptătorilor terorişti străini şi cel al radicalizării. În faţa tuturor provocărilor cu care se confruntă UE, răspunsul nostru trebuie să fie unul coeziv, solidar şi ferm pentru prevenirea şi combaterea fenomenului terorist! Uniunea Europeană nu trebuie să se lase intimidată sau divizată, ci să iasă mai întărită, mai unită, dar şi mai corectă în relaţiile dintre statele membre”.

Privind tema relaţiilor dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Uniunea Europeană, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a precizat că “poziţia noastră este că locul Marii Britanii este în Uniunea Europeană şi suntem deschişi să găsim soluţii care să vină în întâmpinarea îngrijorărilor Marii Britanii pentru a asigura unitatea proiectului european, fără însă a limita sau a aduce atingere respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale UE”.

“Îi doresc succes premierului Cioloş în reprezentarea intereselor României la Consiliul European de la Bruxelles şi sper ca actuala cooperare inter-instituţională să fie continuată şi la viitoarele reuniuni europene şi internaţionale. În acest sens, am solicitat prim-ministrului să informeze Parlamentul la întoarcerea de la Consiliul European, precum şi să stabilim un plan de acţiuni ulterioare în ceea ce priveşte reprezentarea României la astfel de reuniuni”, a concluzionat Ana Birchall.

.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *