Analist Capital Economics: Criza euro este în prezent principala îngrijorare privind economia României

Cel mai important motiv de îngrijorare pentru economia României este în prezent impactul problemelor din zona euro, potrivit Capital Economics, care notează că piaţa financiară locală a rezistat şi în trecut instabilităţii politice, precum cea generată de procesul de suspendare a preşedintelui.

Principala noastră preocupare pentru economia României este impactul problemelor din zona euro. Ne aşteptăm ca Grecia să părăsească în acest an uniunea monetară, situaţie care va lovi România puternic. În acest context, ne aşteptăm ca economia ţării să se contracte cu 0,5% în acest an şi luăm în calcul un curs de 4,7 lei pe euro pentru sfârşitul anului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, William Jackson, analist la firma britanică de consultanţă.

Instabilitatea politică ridică semne de întrebare legate de programul României cu FMI şi UE, dar pare să existe consens între politicieni privind necesitatea acordului, a adăugat el

Pentru moment pare că angajamentul (faţă de acord, n.r.) rămâne intact. Dacă ar exista semne ale unei reduceri a angajamentului, situaţia ar putea deveni mult mai gravă, aşa cum au arătat evenimentele din Ungaria“, afirmă Jackson.

În contextul crizei din zona euro, instabilitatea politică nu ajută, cu siguranţă, România. Economia este deja în recesiune, iar incertitudinea politică ar putea afecta încrederea mediului de afaceri şi ar putea reduce investiţiile, notează analistul Capital Economics.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  lavozdenavarra.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − 15 =