Analişti Reuters: Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România

Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, potrivit unui articol publicat de doi analişti ai Reuters pe blogul agenţiei, care comentează, potrivit Mediafax.ro, că “rigoarea excesivă” promovată de instituţia financiară ar putea provoca daune pe termen lung.

Condiţiile draconice impuse de FMI au dus la reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, mai mult decât oriunde în altă parte.

Premierul Emil Boc a demisionat, iar “forţele anti-reformă au prins curaj”, astfel încât răul provocat de rigoarea excesivă a Fondului ar putea fi de lungă durată, avertizează autorii articolului, Martin Hutchinson şi Christopher Swann, care şi-au exprimat punctul de vedere personal.

FMI a încercat între timp să îşi atenueze imaginea fioroasă, iar directorul general Christine Lagarde a argumentat că Fondul ar trebui să fie mai puţin dur, admiţând că “o consolidare prea rapidă a bugetelor poate afecta redresarea şi înrăutăţi perspectivele pieţei muncii”.

Asprimea FMI faţă de România provoacă îngrijorarea că Fondul operează cu standarde duble. Naţiuni mai bogate, precum Irlanda şi Portugalia, au beneficiat de termeni mai toleranţi în acordurile de sprijin financiar.

Analiza integrala poate fi citită aici.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  razbointrucuvant.ro

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Analişti Reuters: Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România

  1. Pingback: FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters Breakingviews privind acordul cu România | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 + 13 =