de Robert Lupițu
Țara care s-a opus în dese rânduri intrării României în Schengen și care de curând a avertizat asupra modificării reglementărilor din acest spațiu și posibilității penalizării statelor care refuză cote obligatorii de migranți – Olanda – va prelua în câteva săptâmâni președinția rotativă și semestrială a Consiliului.
Astfel, de la 1 ianuarie 2016 va deveni statul responsabil cu gestionarea și impulsionarea agendei europene din perspectiva statelor membre ale Uniunii.
Amsterdam preia mandatul de la statul vecin și alături de care este unul dintre cei șase membri fondatori UE – Luxemburg – într-un moment cheie pentru viitorul Uniunii Europene. De fapt, orice preluare de președinție din ultimii ani a stat sub acest semn critic, însă atunci când președinția urmează a fi continuată încă șase luni de un stat membru fondator, așteptările sunt mari.
Mai mult decât atât, dezbaterile politice generate de incapacitatea gestionării fluxului de migranți au poposit în zona viitorului spațiului Schengen, un subiect în cadrul căruia Olanda are întotdeauna multe de zis, având în vedere și opoziția față de accederea României sau propunerile recente de creare a unei zone Schengen mai mici, dar cu păstrarea acestui spațiu de liberă circulație.
La acestea pot fi adăugate avertismentele recente ale premierului olandez, Mark Rutte, potrivit cărora statele membre care nu acceptă cotele obligatorii ale solicitanților de azil vor primi penalități financiare. Aceste cote au fost deja votate la Consiliul JAI din luna septembrie, când România a făcut parte din grupul statelor ce au votat împotrivă.
Aceste declarații precursoare preluării președinției au potențialul de a menține animozitățile și contradicțiile dintre statele membre cu privire la redistribuirea celor 40.000, respectiv 120.000 de solicitanță de azil.
Ce și-a asumat, însă, Olanda pe ”foaia de parcurs”?
Dincolo de problemele și provocările ad-hoc, o președinție rotativă a Uniunii Europene deține priorități care cuprind deopotrivă viziunea și preocupările statului membru respectiv, pasaje din prioritățile asumate de precedentul leadership (pentru a asigura continuitate) și priorități convergente cu planul de lucru al Comisiei Europene și propunerile legislative aflate în negociere în cadrul actului legislativ coordonat de Parlament și Consiliu.
Potrivit EU Watcher, trei dimensiuni prioritare are, în acest caz, Olanda: O Europă mai concentrată și dedicată aspectelor esențiale privind buna reglementare, legislație și gestionare a rolurilor instituționale; o Uniune inovativă îndreptată spre creștere economică și locuri de muncă; o mai bună conectare între instituțiile de la Bruxelles și cei 500 de milioane de cetățeni.
Conexiunea UE-cetățeni: punct ochit, punct …
1. Prima prioritate, coincidență sau nu, reprezintă portofoliul pe care Frans Timmermans îl are în cadrul Colegiului comisarilor europeni. Totodată, aceasta reprezintă o chestiune asumată de întreaga Comisie Juncker, și anume simplificarea legislației, reducerea propunerilor legislative și promovarea celor cu adevărat esențiale.
2. O Uniune a inovației este, probabil, cel mai frumos vis european în domeniul creșterii economice. Planul Juncker, fonduri strategice de investiții, O Piață Unică Digitală și strategii în domenii cheie pentru Europa (Strategia din domeniul aviației, de pildă) sau accelerarea TTIP, sunt câteva dintre marile proiecte europene în refacerea statutului economic global. Olanda își asumă un rol acest sens în contextul în care Fondul European pentru Investiții Strategice de 315 miliarde de euro va fi operațional în cadrul președinției sale, Uniunea Piețelor de Capital va căpăta un rol stimulativ pentru economie, iar șomajul în rândul tinerilor necesită o abordare adecvată, având în vedere că rămâne la 9.3% la nivelul UE.
3. O Europă mai conectată? Deși îmbracă forma unui deziderat aparent mai intangibil, aceasta este o chintesență a programului olandez. În primul rând, deoarece bunăstarea cetățenilor europeni constituie una dintre valorile intrinseci ale proiectului integraționist european. În al doilea rând, capitalul câștigat de extremiștii de stânga și de dreapta atât pe fondul lipsei de soluții europene la problemele întâmpinate pe întreg teritoriul Uniunii, cât și ca urmare a crizei refugiaților și amenințării teroriste. Orice gestionare necorespunzătoare a acestor crize va determina distanțarea și amplificarea neîncrederii europenilor în capacitatea instituțională a UE de a genera răspunsuri cu efecte pozitive.
Cât de puternică este, de fapt, președinția rotativă UE?
Olanda a deținut ultima dată președinția UE în 2004, când cadrul instituțional era semnificativ diferit. Atunci, țara ce avea acest mandat era responsabilă și de componenta de politică externă și reprezentare externă, în pofida deja instituitei funcții de Înalt Reprezentant (ocupate de Javier Solana).
Instituționalizarea Consiliului European și a președintelui acestei formațiuni și permanentizarea președinției Înaltului Reprezentant în dimensiunea Consiliului Afaceri Externe au slăbit din influența statului aflat la cârma leadership-ului rotativ al Consiliului asupra acțiunii externe a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, este de așteptat ca președinția olandeză să producă efecte în acest domeniu, având în vedere că provocările curente (instabilitate în Orientul Mijlociu cu efecte migraționiste și teroriste în Europa) vor fi influențate de deciziile luate la nivelul Consiliului Justiției și Afaceri Interne (registrul pasagerilor, noi planuri anti-teroriste, politica migrației, viitorul Schengen). Cu alte cuvinte, efectele interne produse de provocări externe vor genera o poziționare internă a statelor membre, sub incidența JAI, care vor contribui, inevitabil, la derularea acțiunii externe a UE.
Ce rămâne după Luxemburg?
Prioritățile președinției luxemburgheze s-au axat pe următoarele: stimularea investițiilor pentru a genera creștere economică și angajabilitate, aprofundarea dimensiunii sociale a UE, gestionarea migrației și combinarea libertății, justiției și a securității, revitalizarea pieței unice cu accent pe dimensiunea digitală, plasarea competitivității europene într-un cadru global și transparent, promovarea dezvoltării sustenabile și consolidarea prezenței UE la nivel global.
Dincolo de arhi-dezbătuta problemă a migrației și votul asupra cotelor obligatorii care au pus la zid unitatea europeană, președinția luxemburgheză a avut de gestionat, împreună cu Parlamentul European, adoptarea bugetului UE pentru 2016.
Consiliul UE a aprobat în unanimitate acordul de buget UE pe 2016 la finalul lunii noiembrie, după ce acordul fusese dezbătut în Comitetul de conciliere la 14 noiembrie, după ce Consiliul și Parlamentul nu ajunseseră la un acord în lecturile stabilitate de procedura legislativă ordinară.
Bugetul UE pe 2016 prevede 155 miliarde € în totalul angajamentelor. Aceasta lasă o marjă de 2,3 miliarde € sub plafonul de cheltuieli din cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, care să permită UE să reacționeze la nevoile neprevăzute. Nivelul plăților totale este stabilit la 143.89 miliarde €. Aceasta este o creștere de 1,8% față de bugetul UE pe 2015, având în vedere cele opt bugete rectificative.
Totodată, președinția luxemburgheză, aflată pe final de mandat a repurtat un succes în agrearea unui acord provizoriu cu Parlamentul European în ceea ce privește securitatea cibernetică europeană.
Companiile de transporturi și cele energetice vor trebui să se asigure că infrastructura digitală pe care o folosesc pentru a furniza servicii, precum controlul traficului sau managerierea rețelei energetice este suficient de solidă pentru a face față atacurilor cibernetice, în conformitate cu aceste noi reguli adoptate.
Potrivit acestui acord, platforme precum eBay sau Amazon, dar și motoarele de căutare Google, Opera, Bing etc. vor trebui să se asigure că infrastructura lor este securizată.
Mizele relațiilor româno-olandeze: Ce poate face România sub președinția olandeză?
Aflată între primii zece parteneri comerciali ai României (La 31 decembrie 2013, valoarea totală a schimburilor comerciale româno-olandeze a fost de 3.573,93 milioane €, în creştere cu 11,77% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, exportul fiind de 1.538,06 milioane € (+20,17%), iar importul de 2.035,87 milioane € (+6,17%) ) și cu o misiune diplomatică activă care a criticat în dese rânduri derapajele de corupție și actele politice ce au adus prejudicii statului de drept, Olanda are ”antecedente” ce la București sunt adesea percepute ca acțiuni neprietenoase și malițioase.
Olanda ocupă primul loc în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social, la 31 decembrie 2013 fiind înregistrate 4.441 companii cu participare olandeză la capitalul social (2,33% din total), valoarea capitalului social subscris fiind de 7,300 miliarde euro (20,58% din total). În anul 2014, Olanda avea 23,6% din soldul ISD (investiții străine directe), considerații important de subliniat în contextul unei relații bilaterale care în următoarele șase luni se va derula și sub auspiciile acestei președinții.
Totodată, ca un element de culoare, România și-a încheiat oficial negocierile de aderare la UE pe 17 decembrie 2004, în timpul președinției olandeze a Consiliului UE.
Ceea ce rămâne cert este că Amsterdam va deține această președinție, pe care și România și-o va asuma peste 3 ani și jumătate. La fel de adevărat este că România, la nivelul JAI (care pare a deveni ”motorul”) are de recuperat un decalaj de solidaritate cu restul statelor membre. De fapt, România este obligată, pentru propria-i reputație, să contribuie la crearea unui consens în această speță a cotelor obligatorii.
Aderarea României la spațiul Schengen sub președinția olandeză este un subiect, care indiferent de gradul său de incertitudine, trebuie gestionat, inclusiv de partea română, din perspectiva unui subiect secundar, deoarece în această clipă reala negociere politică este ”Schengen da, Schengen ba”.
—
Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare șase luni. În cursul semestrului respectiv, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.
Statele membre care dețin președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Trioul actual este alcătuit din președințiile Italiei, Letoniei și Luxemburgului. Noul trio va fi început de Olanda și mai este compus din Slovacia și Malta.
Olanda a mai deținut președinția Consiliului UE (inclusiv cel al Comunităților Europene) în 1960, 1963, 1966, 1969, 1972, 1976, 1981, 1986, 1991, 1997 și 2004 (de 11 ori). Un aspect interesant, conferit de normele existente privind președinția Consiliului UE, este că Olanda și Luxemburg au fost întotdeauna cuplate consecutiv la cârma acestei instituții.
Președințiile din 1991 și 1997 au fost importante, mai ales că acestea fie au precedat negocierea și semnarea unui tratat de funcționare ale UE (Maastricht – 1991), fie au deținut mandatul în cadrul unei noi adoptări de tratat (Amsterdam – 1997).
.
Comentariile sunt închise.