Decizia de pe 8 mai a președintelui de a scoate SUA din acordul privind programului nuclear iranian semnat pe de o parte de Iran și de cealaltă parte de Grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) a demonstrat încă o dată gândirea în termeni de beneficii imediate ale SUA de pe urma acordurilor sale și a contrariat toți semnatarii. Dar dacă analizăm lista deciziilor radicale luate de Donald Trump, aceasta se poate încadra la încă o promisiune din campania electorală ce a fost pusă în aplicare.
Război comercial cu Uniunea Europeană
La mai puțin de un an și jumătatate de la preluarea mandatului de către președintele Donald Trump, SUA s-au îndepărtat vertiginos de moștenirea fostului șef de stat, Barack Obama, care a dorit să se asigure că la plecarea sa relația cu Europa este una de nezdruncinat și un mandat prezidențial nu poate duce la o ruptură în tradiționala colaborare dintre cele două maluri ale Atlanticului.
Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții dintre UE și SUA, sau cum mai este el cunoscut, TTIP, urma să creeze cea mai mare zonă de liber schimb din lume prin eliminarea tarifelor vamale la bunuri, extinderea pieței serviciilor, deschiderea licitațiilor publice și extinderea cooperării în domeniul reglementării dacă ar fi fost semnat. TTIP a început să fie negociat de cele două părți încă din 2013, pe timpul administrației Obama și a Comisiei Barosso.
Cu toate acestea, nori negri s-au adunat deasupra tratatului odată cu alegerea președintelui Trump, cel care nu doar că s-a opus semnării acestuia cu UE, dar a scos țara din alt acord important semnat pe timpul administrației anterioare, și anume din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), pe care l-a catalogat drept incorect față de americani.
Uniunea Europeană, precaută, a căutat să se ferească de un refuz categoric din partea președintelui SUA, așa că a decis înghețarea negocierilor pe tot parcursul mandatului. Acesta a fost un pas destul de dificil dacă avem în vedere că până la acel moment se făcuseră progrese semnificative, având loc nu mai puțin de 15 runde de negocieri.
Anul 2018 a fost unul care i-a luat prin suprindere pe europeni prin decizia sa de a impune tarife suplimentare importurilor de aluminiu și oțel. În pofida eforturilor diplomaților europeni de a-i convinge americani să nu pună bariere tarifare, aceștia au reușit doar o amânare a intrării lor în vigoare. Mai mult, președintele Trump a folosit un ton provocator, spunând că războialele comerciale sunt bune și ușor de câștigat, explicând că toate aceste măsuri sunt necesare pentru securizarea economiei naționale. Mai târziu, Donald Trump a precizat că va excepta UE de la taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului dacă Uniunea Europeană va renunţa la propriile bariere impuse produselor americane.
Retragerea din Acordul privind schimbările climatice de la Paris
Paris. 22 octombrie 2015. Reunite într-o conferință internațională (COP21) cu un scop precis, acela de a găsi soluții pentru salvarea planetei și pentru angajarea comună la scăderea ritmului de încălzire globală, statele lumii au ajuns, cu foarte mici excepții, la un consens.
Între alte măsuri, el prevede: atingerea unui vârf al emisiilor cu efect de seră cât mai curând posibil, dar şi a unui echilibru între surse şi absorbanţi de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol; menţinerea creşterii temperaturii globale “sub 2 grade Celsius” şi o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius; revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani; finanţarea cu fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde anual a ţărilor în curs de dezvoltare, până în 2020, şi un angajament în vederea continuării finanţării în viitor.
Singurele state care nu semnau atunci erau Siria (stat aflat într-un război civil sângeros încă din 2011) și Nicaragua (care considera că măsurile nu sunt suficiente pentru combaterea ritmului alert al schimbărilor climatice), dar acestui club “exclusivist” s-au alăturat mai târziu SUA prin decizia președintelui Trump de a retrage țara sa din acord. Motivarea a fost aceea de a îndeplini “datoria supremă de a proteja SUA și cetățenii săi”, dar a pledat pentru reintegrare atunci când termenii acordului vor fi buni pentru SUA.
Această decizie nu a rămas fără ecou mai ales pentru că Statele Unite sunt al doilea mare producător de emisii de bioxid de carbon (CO2) din lume, după China. De la șefi de stat sau de guvern, până la conducerea diplomației europene și a institituției de la Bruxelles, nimeni nu a reușit să îl convingă pe Donald Trump că schimbările climatice sunt un real pericol pentru viitorul generațiilor viitoare care considera acest subiect doar o “farsă”.
Ierusalim versus Tel Aviv și problema recunoașterii capitalei Israelului
Problema orașului Ierusalim este o moștenire lăsată încă din anii 1960 și este una dintre cele mai complexe și grele dosare încă nesoluționate din Orientul Mijlociu, capitală revendicată deopotrivă de israelieni și de palestinieni. Recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel de către Donald Trump la sfârșitul anului 2017 a agitat spiritele în lumea arabă și a înfuriat palestinienii.
Pe 7 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.
Nici europenii nu au fost mai încântați știind căt de fragilă este pacea în zonă și temându-se de izbucnirea unui nou conflict, subliniind, totodată, necesitatea unei soluții care să aibă în vedere interesele a două state. Tocmai de aceea mișcarea aceasta nediplomatică a președintelui Trump a fost criticată de Înaltul Reprezentant al UE care le-a oferit asigurări palestinienilor că, în pofida mișcării SUA, niciun stat UE nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
Mai mult, SUA s-au mișcat rapid pentru relocarea ambasadei, deschiderea sa oficială urmând a coincide cu celebrarea a 70 de ani de la formarea statului Israel, pe 14 mai 2018.
Deciziile Statelor Unite de politică externă, precum aceasta, au creat numeroase controverse și au agitat politica internă a anumitor state membre UE care au arătat voință politică de relocare a ambasadei și, implicit, recunoaștere a Ierusalimului drept capitală.
Abordarea dosarului nord-coreean
Vestea denuclearizării peninsulei coreene a luat prin surprindere puterile mondiale, mai ales că Organizația Națiunilor Unite, prin Consiliul de Securitate, a făcut foarte multe eforturi de a stopa programul nuclear al Coreei de Nord.
Coreea de Nord a fost sancționată în numeroase rânduri de către ONU, iar a opta rundă de sancțiuni a fost cea mai dură dintre toate, fiind aprobată chiar și de de China şi Rusia, cele mai apropiate susţinătoare ale Coreei de Nord.
Dacă la începutul mandatului său retorica lui Donald Trump era una extrem de agresivă la adresa omologului nord-coreean, relațiile au luat o turnură neașteptată, Kim Jong-un primind vizita lui Mike Pompeo, fost șef CIA și actual secretar de stat, șef al diplomației americane ce s-a instalat în funcție după incompatibilitatea dintre Donald Trump și Rex Tillerson în mai multe dosare internaționale.
Pe de altă parte, poziția UE a fost întotdeauna una pragmatică, mai degrabă cu mișcări calculate și neieșind din logica diplomatică, mai ales că statul nord coreean este unul care și-a dezvoltat în secret progame nucleare și unul dintre cele mai aspre regiumuri totalitare din lume, singurul său aliat fiind China.
Abordarea președintelui Trump, cea a diplomației prin Twitter și a necenzurării limbajului, a dus la tensionarea relațiilor, mai ales după discursul său de anul trecut de la Adunarea Generală a ONU. Astfel că o detensionare atât de bruscă era de neconceput. Dar nebănuitul s-a produs iar Donald Trump a confirmat chiar o întâlnire chiar cu cel pe care cu câteva luni înainte îl numea “omul-rachetă” și care îi răspundea pe un ton asemănător.
Liderul SUA nu s-a sfiit în a-și acorda merite pentru denuclearizarea peninsulei coreene: “Războiul coreean se va termina! SUA și toți cetățenii săi extraordinari ar trebui să fie mândri de ceea ce se întâmplă acum în Coreea!” scria acesta pe Twitter pe 27 aprilie 2018, imediat după istoricul summit intercoreean care a dus la creșterea securității internaționale.
Dosarul iranian, “esențial pentru securitatea europeană”, “inacceptabil pentru SUA”
Uniunea Europeană, prin vocea Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, a făcut mai multe apeluri către administrația de la Casa Albă de a nu ieși din acrodul care garantează că Iranul își va opri programul nuclear. Președintele Macron, primit cu atât de mult fast, a insistat de asemenea pe lângă președintele Trump să îți reconsidere poziția, și însăși Angela Merkel a abordat subiectul, dar fără succes. Pe 8 mai, cu 4 zile înainte de termenul anunțat anterior, liderul SUA declara că va institui Iranului cele mai severe sancțiunie economice deoarece acordul din 2015 nu a reușit să curme ambițiile nucleare ale Teheranului.
Reacțiile nu au întârziat să apară, cea mai vehementă fiind declarația comună a premierului Marii Britanii, Theresa May, cancelarului Germaniei, Angela Merkel și președintelui Franței, Emmanuel Macron, care i-au cerut președintelui SUA să de asigurări că decizia sa nu afectează rezultatele obținute până în prezent.
În pofida divergențelor, SUA și UE au decis că relațiile lor sunt mai importante și transcend apartenența la un acord sau altul, tocmai de aceea, chiar în ziua anunțului retragerii, Federica Mogherini spunea că “Statele Unite rămân cel mai apropiat partener și prieten și vom continua să colaborăm în multe alte chestiuni”, dar își rezerva dreptul de a acționa în conformitate cu interesele economice și de securitate ale Uniunii Europene.
Întreaga planetă rămâne cu ochii ațintiți asupra SUA, Donald Trump încercând să își pună în aplicare sloganul din campania electorală și promisiunea de a face America măreață din nou, însă prețul este cel al izolării în tot mai multe domenii și al creării unui climat de neîncredere și imprevizibilitate.
–
