Connect with us

INTERNAȚIONAL

Angela Merkel, deschisă să joace un rol activ în dosarul nord-coreean: Voi spune “da” imediat dacă Germania este dorită la masa negocierilor

Published

on

Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat că Germania este pregătită să joace un rol diplomatic mai activ, alături de alți lideri globali, în cazul dosarului nuclear nord-coreean, informează Politico Europe.

Foto: Instagram/ Bundeskanzlerin

Dacă vom fi întrebați să ne alăturăm negocierilor, voi spune da imediat“, a afirmat Merkel în cadrul unui interviu acordat duminică publicației germane Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Comentariile sale survin înaintea întrunirii Consiliului de Securitate al ONU în cadrul căruia comunitatea internațională va stabili modul de reacție asupra Phenianului ca urmare a testelor balistice ce pun în pericol pacea și securitatea internaționale. Statele Unite au afirmat vineri că intenționează să solicite votarea unei rezoluții care implică impunerea unor sancțiuni suplimentare asupra Coreei de Nord, conform Reuters.

Aceasta prevede un embargo “progresiv” la petrolul destinat Phenianului și nu mai este un embargo total și imediat, așa cum prevedea primul proiect al SUA, difuzat miercuri. Aceasta include de asemenea o interdicție pentru statele membre ale ONU de a importa textile nord-coreene, după cum intenționa inițial Washingtonul.

Merkel a cerut Consiliului de Securitate o abordare similară cu cea asupra Iranului, în 2015. Procesul diplomatic “a fost lung, dar important”, și a avut “un rezultat pozitiv în final”, a copletat oficialul german.

“Mi-aș putea imagina un astfel de format și pentru soluționarea conflictului nord-coreean. Europa, și în special Germania, va dori să contribuie la o astfel de abordare, jucând un rol activ”, a spus Merkel.

Aceasta a mai spus că se teme că, fără o astfel de acțiune diplomatică, amenințarea nucleară nord-coreeană ar putea duce la o cursă a înarmării, cu Japonia și Coreea de Sud intensificându-și programele nucleare. Duminica trecută, Coreea de Nord a anunțat că a testat cea mai mare bombă cu hidrogen de până acum.

Cancelarul german a avut discuții cu Franța, Coreea de Sud, China și SUA. Aceasta va discuta astăzi și cu președintele rus, Vladimir Putin, care inclină spre noi presiuni asupra Phenianului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu

Published

on

© MApN

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut luni, 15 aprilie, la sediul MApN, o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România,  Kathleen Kavalec, potrivit unui comunicat.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat subiecte importante pe dimensiunea de apărare, precum situația actuală de securitate din regiunile Mării Negre și Orientului Mijlociu, aspecte privind planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării.

 

Ministrul apărării naționale a mulțumit oficialului american pentru dialogul constant și coordonarea strânsă, aspecte esențiale într-un mediu de securitate aflat într-o continuă schimbare, care întăresc și mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.

În context, ministrul Tîlvăr a reiterat importanța prezenței trupelor SUA în România, complementară capabilităților de descurajare şi apărare ale NATO, apreciind profesionalismul forțelor americane.

„Aceste dislocări reprezintă încă o dovadă a solidarității și angajamentului SUA față de regiunea Mării Negre, iar contribuția persistentă este fundamentală în descurajarea acțiunilor Federației Ruse în regiune”, a arătat ministrul apărării naționale.

De asemenea, ambii oficiali au concluzionat că oferirea unei asistențe internaționale multidimensionale continue este esențială pentru susținerea Ucrainei în efortul defensiv și pentru restabilirea ordinii și stabilității regionale și internaționale.

În finalul întrevederii, ambele părți au convenit continuarea dialogului în vederea dezvoltării priorităților comune în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie, de la Washington.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

Published

on

© UK Foreign Office/ Flickr

Ministrul britanic de externe, David Cameron, a îndemnat Israelul să acționeze „atât cu capul, cât și cu inima” și să nu escaladeze conflictul prin organizarea unui atac de vendetă împotriva Iranului, relatează The Guardian.

Comentariile sale au lăsat să se înțeleagă că Marea Britanie nu va lua parte la un atac asupra Iranului, dar va continua să apere Israelul dacă acesta va fi supus unui nou atac.

„Spunem că Israelul are dreptul să răspundă, dar nu susținem un atac de represalii. Există momente în care trebuie să fim inteligenți, dar și duri, în care trebuie să folosim atât capul, cât și inima”, a afirmat șeful diplomației britanice.

El a spus că Israelul are dreptul să răspundă, dar a sugerat că ostilitățile din weekend au fost o dublă înfrângere pentru Teheran. „Nu numai că atacul lor a fost un eșec aproape total, dar și restul lumii poate acum să vadă ce influență malignă au în regiune și să înțeleagă adevărata lor natură.”

De asemenea, președintele Emmanuel Macron a declarat luni că Franța va depune toate eforturile pentru a evita o „conflagrație” în Orientul Mijlociu, după un atacul „disproporționat” al Iranului asupra Israelului, pe care va încearcă sa-l convingă „să nu răspundă prin escaladare, ci mai degrabă prin izolarea Iranului”.

Iranul a lansat peste 100 de rachete balistice cu rază medie de acțiune, peste 30 de rachete de croazieră de atac terestru și peste 150 de drone de atac împotriva Israelului, a declarat un oficial militar american de rang înalt. Experții susțin că Israelul a reușit să neutralizeze majoritatea rachetelor și a dronelor.

Forțele americane au ajutat, de asemenea, distrugând „peste 80 de vehicule aeriene fără pilot de atac unidirecțional (OWA UAV) și cel puțin șase rachete balistice destinate să lovească Israelul din Iran și Yemen”, a declarat duminică Comandamentul Central al SUA pe X, fostul Twitter.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Olaf Scholz transmite că mașinile chinezești vor fi binevenite pe piața germană, dar atrage atenția asupra practicilor comerciale neloiale: Concurența trebuie să fie corectă

Published

on

© European Union 2019

Cancelarul german Olaf Scholz, aflat într-o vizită de trei zile în China, a menționat luni că mașinile chinezești vor fi binevenite pe piața germană, dar a atras atenția asupra folosirii practicilor comerciale neloiale, informează Deutsche Welle.

În timp ce economia Germaniei a beneficiat de cererea chineză pentru produse precum automobilele și produsele chimice, legăturile au fost tensionate, companiile germane susținând că se confruntă cu obstacole de piața din China. 

Scholz, aflat într-o vizită de trei zile cu o delegație a mediului de afaceri din Germania, a făcut aceste remarci în vreme ce se afla la Universitatea Tongji din Shanghai.

El a menționat că, atunci când automobilele japoneze și sud-coreene au fost lansate pe piața din Europa, au existat temeri că acestea vor cuceri complet piața, într-o schimbare cu sens unic către Asia.

”Prostii!”, a spus cancelarul. ”Există acum mașini japoneze în Germania și mașini germane în Japonia”, a spus el. ”Și același lucru este valabil și pentru China și Germania”, a continuat Scholz.

”La un moment dat, vor exista mașini chinezești și în Germania și în Europa. Singurul lucru care trebuie să fie întotdeauna clar este că concurența trebuie să fie corectă. Cu alte cuvinte, să nu existe dumping, să nu existe supraproducție, să nu fie încălcate drepturile de autor”, a declarat Scholz.

În cel mai mare oraș din China, Scholz trebuia să viziteze și un centru de inovare al producătorului german de materiale plastice Covestro.

În cursul zilei de luni, cancelarul urmează să ia masa cu secretarul de partid din Shanghai, Chen Jining.

A doua oprire în cadrul vizitei de trei zile a cancelarului, Shanghai vine după o primă zi în Chongqing, în sud-vestul țării. Marți, el se va îndrepta spre Beijing pentru discuții cu președintele chinez Xi Jinping și cu premierul Li Qiang.

Vizita lui Scholz are loc în contextul în care Uniunea Europeană se gândește la instituirea unor tarife punitive pentru a proteja producătorii din blocul european de mașinile electrice chinezești importate la prețuri mai accesibile.

Cancelarul este însoțit de o mulțime de directori executivi, printre care se numără șefii producătorilor germani de autovehicule Mercedes-Benz și BMW, precum și ai companiei chimice BASF. Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, este absent din această călătorie.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA15 hours ago

Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu

U.E.15 hours ago

„Frâna datoriei” este o frână pentru inflație, susține ministrul german al Finanțelor. Germania are cel mai mic scăzut al inflației din ultimii trei ani

ROMÂNIA16 hours ago

Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță lansarea aplicației mobile Patrimonium, pentru creșterea accesului la cultură

U.E.17 hours ago

Scholz îndeamnă Israelul la reținere după respingerea „cu adevărat impresionantă” a atacului iranian

MAREA BRITANIE18 hours ago

Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să fie „inteligent” și să nu escaladeze tensiunile cu Iranul

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Olaf Scholz transmite că mașinile chinezești vor fi binevenite pe piața germană, dar atrage atenția asupra practicilor comerciale neloiale: Concurența trebuie să fie corectă

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Volodimir Zelenski dă drept exemplu sprijinul oferit de aliați Israelului pentru a solicita mai mult ajutor militar pentru Ucraina: ”Unitatea” între aliaţi ”oferă cea mai bună apărare”

U.E.21 hours ago

Franța va face „totul pentru a evita o conflagrație” în Orientul Mijlociu și îndeamnă Israelul „să nu răspundă prin escaladare, ci mai degrabă prin izolarea Iranului”

CONSILIUL DE SECURITATE21 hours ago

Secretarul general al ONU lansează un apel la ”reținere maximă” după atacul Iranului asupra Israelului: ”Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război”

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO6 days ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO2 weeks ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

Trending