Angela Merkel va merge în Franța, după ce va fi învestită în funcție, pentru a discuta cu Emmanuel Macron despre planul de reformare a zonei euro

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că, după ce va fi reînvestită miercuri, va pleca într-o vizită în Franţa pentru a stabili împreună cu preşedintele Emmanuel Macron propuneri comune pentru reformarea Uniunii Europene, în special cele care privesc zona euro, politica europeană privind migraţia şi apărarea europeană, propuneri ce vor prezentate apoi la summitul european ce va avea loc pe 22 şi 22 martie, informează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Foto: Emmanuel Macron/Twitter

„Foarte curând, ministrul Finanţelor (Olaf Scholz) va face o vizită la Paris şi eu însămi voi merge la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron. Vom pregăti atunci Consiliul European”, a precizat Angela Merkel la o conferinţă de presă desfăşurată la Berlin alături de noul preşedinte al Partidului Social-Democrat (SPD), Olaf Scholz, înaintea semnării acordului de guvernare pentru noua „mare coaliţie” dintre creştin-democraţi şi social-democraţi.

Merkel a negat o relatare a cotidianului Der Spiegel în care se afirmă că ea ar intenţiona să amâne prezentarea propunerilor franco-germane privind reforma zonei euro.

Cu siguranţă că nu vom putea detalia fiecare faţetă a următorilor 20 de ani ai zonei euro, dar vom putea aduce o anumită claritate asupra a ceea ce considerăm a fi următoarea etapă”, a indicat şefa guvernului german, promiţând totodată că în urma întrevederii cu Macron se va avansa în ce priveşte politica europeană privind migraţia şi politica apărării europene.

Franţa şi Germania au promis că vor da împreună un impuls relansării blocului comunitar, într-o perioadă în care forţele naţionaliste câştigă teren în contextul dezamăgirii unei părţi a populaţiei faţă de elitele politice tradiţionale, ca urmare a creşterii decalajelor sociale sau din cauza valului de migranţi veniţi din afara Europei.

Însă Germania, care se teme că în urma unei reforme a zonei euro ar putea ajunge să suporte povara datoriilor partenerilor ei, a răspuns deocamdată foarte vag propunerilor lui Macron privind crearea unui buget şi a unui post de ministru de finanţe al zonei euro.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.