Aniversarea la Beijing a celor 150 de ani ai diplomaţiei române moderne

La 17 mai 2012, Ambasada României în R. P. Chineză a organizat o reuniune la Institutul Chinez de Studii Internaţionale, dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe al României. Au participat membri ai conducerii Institutului, cercetători, experţi în relaţii internaţionale şi probleme europene, anunță Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

Ambasadorul României, Doru Costea, a prezentat aspecte definitorii ale activităţii diplomaţiei româneşti în decursul timpului şi a evidenţiat, printre altele, plasarea permanentă a intereselor fundamentale ale independenţei şi suveranităţii naţionale pe agenda diplomatică odată înfiinţată instituţia ministerului; credinţa în virtuţile diplomaţiei multilaterale, ilustrată de înfiinţarea, în premieră în Europa Centrală şi de Sud-Est, a alianţelor subregionale după Primul Război Mondial la iniţiativa României; consensul politic naţional asupra obiectivelor de integrare europeană şi euro-atlantică după 1989. A reliefat, în context, că acelaşi consens se află şi la baza promovării relaţiilor de cooperare dintre România şi China.

A fost difuzat un material documentar şi volumul „O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti: 1862 – 1947”.

Directorul Institutului Chinez de Studii Internaţionale, QU Xing, a apreciat iniţiativa Ambasadei şi s-a referit în intervenţia sa la acţiuni ale diplomaţiei româneşti care au avut semnificaţii aparte pentru China, cum au fost decizia pe care a luat-o România, printre primele state ale lumii, de a recunoaşte Republica Populară Chineză; sprijinul pentru admiterea R. P. Chineze în ONU; contribuţia la stabilirea contactelor directe între R. P. Chineză şi SUA; sprijinul prietenesc acordat în momente dificile generate de calamităţi naturale.

Reuniunea a marcat lansarea programului conceput de Ambasada României în R. P. Chineză pentru marcarea celor 150 de ani de la înfiinţarea MAE român şi care mai cuprinde simpozioane şi mese rotunde pe teme privind aspecte ale activităţii diplomaţiei româneşti şi în domeniile economic, militar, cultural. Manifestările vor fi organizate în perioada următoare până la mijlocul lunii decembrie la Beijing, Shanghai şi Hong-Kong.

Informatii suplimentare: MAE.ro

Foto: crossed-flag-pins.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 − three =