Antonescu, despre amânarea integrării în Schengen: Este o nedreptate, România şi-a îndeplinit obligaţiile

antonescu_Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că amânarea integrării în spaţiul Schengen este o „nedreptate care i se face României”, care a îndeplinit toate standardele tehnice şi organizatorice.

„Este o nedreptate care i se face României şi spun asta de câţiva ani la rând. Spun acest lucru având în vedere faptul că România a îndeplinit criteriile de integrare în Schengen, le-a îndeplinit de multă vreme. A cheltuit nişte bani, a îndeplinit nişte standarde şi tehnice şi organizatorice, de tot felul, iar lucrul acesta nu îl spun numai eu sau numai autorităţie româneşti, însuşi preşedintele Comisiei Europene, ca să nu mai vorbesc de diverşi lideri , oficiali ai unor ţări europene au declarat în repetate rânduri că România a îndeplinit criteriile pentru a intra în Schengen”, a spus liberalul, citat de Gandul.info.

„Aş fi aşteptat de la preşedintele CE nu doar să constate acest lucru ci să ne spună ce face domnia sa în calitate de preşedinte al Comisiei, dacă a repetat de atâtea ori că România ar trebui să intre în Schengen pentru că a îndeplinit criteriile”, a spus Antonescu.

Sursa: Gandul.info
Foto: presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − 10 =