Antonescu neagă lista de la Comisia UE, însă Ponta spune că a răspuns deja solicitărilor

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu există niciun fel de “10 porunci” ale preşedintelui CE, Jose Barroso, către premierul Victor Ponta, pentru că nu există un document în acest sens şi pentru că ar fi însemnat o depăşire a atribuţiilor Comisiei Europene. Premierul Victor Ponta a declarat însă, puţin mai târziu, că a răspuns deja întrebărilor formulate de oficialii de la Bruxelles, arată Realitatea.net.

“Nu există aşa ceva, pentru că nu există un document, ar fi însemnat o depăşire de atribuţii inacceptabilă şi de neimaginat a Comisiei Europene pe care cineva cu experienţa domnului Barosso ar fi putut-o face”, a spus Antonescu.
Preşedintele interimar a continuat: “Cum putea preşedintele Barosso să îi dea dispoziţii primului-ministru al României despre ce să facă preşedintele României, chiar şi interimar? Aşa ceva este de neimaginat”.

Potrivit lui Antonescu, adevărul trebuie spus foarte clar, iar oamenii care sunt preocupaţi de respectarea Constituţiei nu pot face asemenea confuzii în niciun caz. RFI a relatat că CE adresează României 11 cerinţe, între acestea figurând nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

La puţin timp după declaraţia lui Antonescu, premierul Victor Ponta a declarat că a răspuns deja solicitărilor Comisiei Europene.

Ponta a spus că a răspuns deja, vineri, listei primite din partea Comisiei Europene, precizând că au fost întrebări şi nu cerinţe şi arătând că nu s-a simţit foarte bine că a fost pus “la zid” doar pentru că România are o imagine proastă din cauza preşedintelui suspendat Băsescu.

“Nu m-am simţit foarte bine că suntem puşi la zid fără să fim ascultaţi”, a spus Ponta, la Antena 3. El a precizat că a asigurat CE de independenţa justiţiei şi a explicat procedurile care au dus la suspendarea lui Băsescu.

“Nu au fost cereri, au fost 11 întrebări. Barroso a ridicat nişte întrebări, avea nişte informaţii, unele dintre ele corecte, altele incorecte” a declarat Ponta.

Sursa: Realitatea.net
Foto: politicaridicola.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *