Armata SUA a finalizat o investiţie de 11,2 milioane de dolari în modernizarea bazei Tapa din Estonia

Armata americană a anunţat că a finalizat investiţii în valoare de 11,2 milioane de dolari în vederea modernizării unei baze NATO a armatei estone în cadrul angajamentului Statelor Unite faţă de flancul de est al Alianţei Nord-Atlantice, care se confruntă cu tensiuni tot mai mari cu Rusia, relatează The Associated Press, potrivit Adevărul.ro.

Foto: estonia.usembassy.gov

General-maiorul american John Gronski a declarat joi că îmbunătăţirile realizate la baza militară de la Tapa simbolizează „puterea şi hotărârea“ NATO în regiunea baltică. „Este vorba despre pregătire“, a declarat Gronski pentru The Associated Press la ceremonia de inaugurare a lucrărilor.

„Sunt instalaţii de tragere, de întreţinere, de depozitare. Aşa construieşti pregătirea în continua să descurajezi agresiunea“, a adăugat el.

Estonia şi vecinele sale baltice Letonia şi Lituania, toate foste republici sovietice, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o sporire a operaţiunilor ruse în regiune, mai ales după ce Moscova a anexat Crimeea de la Ucraina, şi au cerut prezenţa unor trupe americane şi NATO pe teritoriile lor ca măsură de descurajare. 

La summitul NATO de la Varșovia, liderii aliați au decis trimiterea a patru batalioane multinaționale robuste, pe principiu rotațional, în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Națiunile cadru care vor deține structurile de comandament ale acestor batalioane vor fi Canada (în Letonia), Germania (în Lituania), Marea Britanie (în Estonia) și SUA (în Polonia). Batalioanele multinaționale reprezintă principala măsură pe care Alianța Nord-Atlantică și-a asumat-o pentru protejarea flancului estic, ca măsură de descurajare ce succede măsurilor de asigurare și de adaptare convenite în urmă cu doi ani la summitul din Țara Galilor, în cadrul Readiness Action Plan.

Anul viitor, 800 de militari britanici şi 300 de militari francezi vor avea baza la Tapa.

Citiți și: 

Rusia, acuzată că a încălcat pentru a patra oară în acest an spațiul aerian al Estoniei. Reacția Moscovei

Comitetul militar NATO: Batalioanele cu 4000 de soldați din Polonia și țările baltice vor fi operaționale până în mai 2017

NATO și UE anunță înființarea unui centru european pentru contracararea amenințărilor hibride și exerciții coordonate în următorii doi ani

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *