Armata Ucrainei nu este pregătită să pună probleme Rusiei. Care sunt soluţiile oferite de analiştii străini

Armata Ucrainei se află în mare măsură în haos, după preluarea Crimeei de către Rusia, şi va avea nevoie de sprijin de la NATO sau din exterior pentru a apăra ţara, cred unii analişti şi experţi militari, citaţi de USA Today. În cele două săptămâni de când Crimeea a fost preluată de către Rusia, Ucraina încearcă să îşi concentreze apărarea, în contextul în care ruşii au trimis la graniţă în jur de 50.000 de trupe, sub pretextul că desfăşoară un exerciţiu militar. Deşi ucrainenii sunt depăşiţi numeric şi ca dotări, există metode prin care ar putea pune probleme Rusiei, făcându-i pe liderii de la Moscova să se gândească de două ori înainte să ordone o invazie. Ukrainian_Army_in_Iraq

Ucrainenii ar putea forma o mişcare de gherilă în estul şi sudul ţării, în zonele rurale, care să pună probleme liniilor de aprovizionare ale ruşilor şi unei eventuale guvernări, crede James Carafano, vicepreşedinte al Heritage Foundation.

Ucrainenii ar mai putea monta mine împotriva trupelor şi tancurilor ruseşti, iar armata ar putea trimite trupe speciale şi lunetişti care să ţintească invadatorii şi grupările paramilitare, crede J.D. Gordon, fost comandant al US Navy.

Pe de altă parte, preşedintele american Barack Obama a declarat că nu intenţionează să răspundă militar agresiunii Rusiei, însă nu exclude asistenţă indirectă către Ucraina. Kievul ar putea să primească expertiză militară pentru a dezvolta o strategie de apărare eficientă, din SUA şi de la NATO.

Rusia ar reacţiona foarte prost în două situaţii: dacă nu obţine o victorie rapidă şi dacă lupta devine repede foarte sângeroasă. De aceea, ucrainenii ar putea să lupte puternic la frontieră, apoi să bată în retragere, ridicând redute, din spatele cărora pot lupta îndelung şi pot provoca pierderi mari ruşilor. Ţintele pot fi convoaie, aeronave sau linii de electricitate sau de comunicaţii ale ruşilor.

“Este o greşeală ca SUA să rămână doar la o strategie axată pe mijloace economice şi diplomatice”, crede Ian Brzezinski, analist la Atlantic Council. SUA şi NATO ar trebui să trimită imediat armament anti-tanc şi anti-aerian, capabilităţi de spionaj şi de supraveghere, precum şi instructori militari care să îmbunătăţească capacitatea de apărare, mai spune analistul.

NATO ar trebui să îşi folosească aliaţii România, Polonia şi ţările baltice pentru a pune la dispoziţie Ucrainei asistenţă militară organizaţională, consideră economistul suedez Anders Aslund. “Au nevoie de comunicaţii, pentru a putea comunica fără să fie interceptaţi de către ruşi, de apărare aeriană şi arme anti-tanc”, crede Aslund.

Rusia are o armată de aproape 775.000 de oameni, cu un buget anual de 52 de miliarde de dolari. Spre comparaţie, bugetul militar al Ucrainei este de aproximativ 1 miliard de dolari, iar pregătirea celor 100.000 de trupe este precară. Între 6.000 şi 41.000 de soldaţi sunt pregătiţi de luptă, restul nefiind antrenaţi sau fiind lipsiţi de echipament şi armament. Peste 70% din vehiculele blindate sunt depăşite tehnic, iar tancurile sovietice T-64 sunt în serviciu de peste 30 de ani.

Ministerul Apărării de la Kiev se aşteaptă ca din cele 18.000 de trupe din Crimeea să rămână în serviciu doar 4.300. 12 dintre cele 17 nave de război ale Ucrainei au fost cucerite de ruşi, lăsând practic coasta Mării Negre fără apărare.

Analiştii citaţi mai consideră că singura reacţie a Ucrainei sau a Vestului care să îl pună pe gânduri pe Putin ar fi consolidarea unei forţe militare de apărare în Ucraina.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 − five =