Aspectele strategice ale parteneriatului Azerbaidjan-România

caucazIeri, luni 17 martie 2014, a avut loc conferință intitulată „Azerbaidjan – geopolitică și strategii energetice în Caucazul de Sud”, organizată de către Fundația Heydar Aliyev în parteneriat cu Fundația Europeană Nicolae Titulescu și cu Asociația de Geopolitică Ion Conea.

Organizarea acestei dezbateri a dat ocazia unui panel constituit din parlamentari, oameni de afaceri, experți, dar și reprezentanți ai companiei petroliere și de gaze naturale  SOCAR, de a promova relațiile bilaterale privilegiate între Azerbaidjan și România.

Discuțiile au conturat colaborarea strategică între cele două state, iar subiectele principale au pus în valoare punctul forte al Azerbaidjanului, și anume marile rezerve de resurse energetice de care dispune, precum și subiectul sensibil al conflictului teritorial din Nagorno-Karabah.

Într-un moment tensionat pe scena internațională, în care integritatea teritorială a Ucrainei este în continuare incertă ca urmare a referendumului din Crimeea, iar Uniunea Europeană caută să își reducă dependența energetică față de Rusia, unele priviri se îndreaptă spre Caucazul de Sud. Într-adevăr, acestă regiune ar putea reprezenta o soluție pe termen mediu și lung, statul azer fiind un partener care trebuie luat în considerare. Deputatul Qaniyra Pașayeva a fost de părere că resursele naturale de care dispune țara sa pot reprezenta o alternativă viabilă, având în vedere că „Azerbaidjanul și Uniunea Europeană au încheiat acorduri energetice, și acesta nu joacă doar un rol de exportator, ci și unul de intermediar în tranzitarea resurselor din întreaga regiune”.

Cu scopul de a consolida acest parteneriat pe viitor, România are un rol important de jucat având în vedere poziția sa geografică și relațiile privilegiate pe care le deține cu omologii săi azeri.

Relațiile între cele două state s-au intensificat după  dizolvarea Uniunii Sovietice, atât din punct de vedere diplomatic, cultural, cât și economic, inclusiv prin activitatea desfășurată de Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan în mediul energetic românesc. Directorul acestui actor ambițios al resurselor naturale, Hamza Karimov, exprimându-se într-o română perfectă, a fost de părere că  „în ziua de astăzi, putem vorbi despre reconfigurarea unei noi hărți energetice mondiale”, apreciind totodată intensificarea „cooperării internaționale” și menționând buna funcționare a „parteneriatului strategic cu România”.

Un alt exemplu relevant al relației privilegiate pe care îl au cele două state este proiectul Azerbaidjan–Georgia–Romania Interconnector, prevede înființarea unei conducte de gaze care ar tranzita pe teritoriile statelor sus-menționate, pentru a alimenta piața Uniunii Europene. Dacă programul a fost inițial dependent de succesul proiectului Nabucco, acesta a rămas valabil din moment ce intenția actorilor implicați de a continua demersurile se va menține, iar studiile de fezabilitate vor prezenta costuri care se vor dovedi rentabile. După opinia directorului responsabil cu elaborarea studiui de fezabilitate , Mitică Savu, „acest proiect reprezintă ultima șansă pentru ca România, prin poziția sa geografică, să devină un pol regional care să asigure necesitățile energetice ale Europei”.

În ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabah, caz în care Azerbaidjan-ul denunță încălcarea integrității sale teritoriale de către statul vecin, Armenia, Qaniyra Pașayeva a insistat asupra faptului că „Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziție fermă, condamnând separatismul în mod oficial, pentru a nu afecta proiectele energetice”. Din punct de vedere oficial, diferendul teritorial este înghețat de aproape 20 de ani, iar regiunea separatistă nu este recunoscută pe plan internațional, cu excepția altor entități teritoriale confruntate cu aceeași dorință de independență, și anume Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud. Acest statut a fost de nenumărate ori denunțat de către oficialii azeri de-a lungul timpului, însă această strategie nu a dus la un consens cu oficialii armeni pe acest subiect. Astfel, un stat precum Azerbaijdan-ul, care „la Summit-ul de la Vilnius s-a arătat dispus să semneze un contract de parteneriat cu Uniunea Europeană”, conform deputatului azer Azay Quliyev, profită de situația prezentă, și anume de alternativa energetică pe care o caută Europa, pentru a cere garanții asupra integrității sale teritoriale. Au adoptat așadar în mod incontestabil o strategie diplomatică de tip „win-win”.

În această ecuație, România va avea un rol important de jucat în următoarea perioadă pe plan regional, atât în ceea ce privește poziția sa oficială asupra situației din Crimeea, în relația strategică bilaterală cu Azerbaidjanul, precum și în postura de susținător al procesului de integrare europeană exprimat de către poporul azer. Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie și Studii Central-Asiatice și fost Ambasador al României în Azerbaijan și Turkmenistan, a ilustrat cel mai bine această idee, iar după părerea sa, „ca urmare a intrării în Uniunea Europeană, România ar trebui să își propună ca și obiectiv de a deveni o poartă de intrare a Azerbaidjanului, iar acesta ar putea să devină la rândul său o cale de acces către Asia Centrală”.

 

Alexandru Popovici

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − ten =