Austria a decis desfășurarea soldaților la granița cu Italia pentru a monitoriza migranții

Austria a decis desfășurarea soldaților la granița cu Italia pentru a ajuta poliția să monitorizeze modul în care se desfășoară deplasările migranților în apropierea frontierei cu statul italian, au făcut public acest aspect importanți oficiali austrieci în domeniul securității la Innsbruck, informează DPA, citat de Agerpres.

Autoritățile de la Viena au oferit asigurări că măsurile adoptate nu vor fi unele care se traduc prin controale mai stricte la graniță, în pasul Brenner, punct de legătură între Austria și Italia și care reprezintă una dintre principalele rute de transport din Europa.

Numărul de migranți care au fost descoperiți în trenurile de marfă, în încercarea de a trece frontiera prin acel punct, a fost unul în creștere, a precizat Helmut Tomac, șeful poliției din provincia Tirol.

Cei 70 de soldați detașați își vor desfășura activitatea la o distanță de 30 de km. de graniță. Nu vor fi trimiși soldați sau tancuri în pasul Brenner, a subliniat Tomac.

Austria a provocat nemulțumirea Italiei ca urmare a afirmațiilor ministrului austriac al Apărării care a declarat luna trecută că Viena este pregătită să impună controlul la granițe și să detașeze trupe militare la granița sa cu Italia. Afirmațiile sale veneau la scurt timp după ce Organizația Națiunilor Unite a avetizat că valul de migranți care se îndreaptă către Europa nu prezintă semne de încetinire.

Austria s-a aflat în centrul crizei migranților în anul 2015 tocmai pentru că este primul stat vest-european spre care s-a îndreptat valul migratoriu venit din Orintul Mijlociu care a urmat Ruta Balbanică.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *