Autorităţile austriece reiterează sprijinul acordat României pentru aderarea la Schengen

În cadrul unei discuţii purtate pe 22 februarie la Viena între secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu şi omologul său austric Wofgang Waldner, acesta din urmă a punctat încă o dată spijinul acordat de autorităţile de la Viena României pentru aderarea la spaţiul Schengen, potrivit site-ului StiriExterne.com.

În comunicatul postat pe site-ul ministerului afacerilor externe se arată că Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut o rundă de consultări bilaterale româno-austriece cu omologul său din MAE austriac, Wolfgang Waldner, urmată, la 23 februarie, de discuţii cu Helmut Freudenschuss, consilierul pentru afaceri europene şi internaţionale al Preşedintelui Austriei, şi cu Judith Gebetsroithner, consilierul pentru probleme UE al Cancelarului federal.

Temele abordate în cadrul discuţiilor cu reprezentantul MAE austriac au vizat domeniile prioritare de cooperare bilaterală, regională şi europeană.

Discuţiile privind agenda europeană şi regională au prilejuit abordarea unor teme de actualitate, precum Tratatul privind stabilitatea, convergenţa şi guvernanţa în Uniunea Economică şi Monetară, criza din zona euro, cadrul financiar multianual 2014-2020, extinderea UE, cu accent pe sprijinul constant al celor două state pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest şi pe progresele realizate de Republica Moldova în cadrul Parteneriatul Estic.

Cu prilejul convorbirilor, partea austriacă a reiterat sprijinul constant al autorităţilor de la Viena pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi a respins orice condiţionalitate cu alte dosare europene, cum ar fi Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Secretarul de stat austriac a felicitat România pentru progresele înregistrate în raportul interimar recent al Comisiei Europene privind MCV.

Ma multe informatii puteti gasi aici.

Sursa articol: Stiriexterne.com
Sursa foto:  basarabeni.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − eighteen =