Banca Mondială a primit 52 de miliarde de dolari pentru sprijinirea celor mai sărace ţări

JimYongKimFondul înfiinţat de Banca Mondială pentru sprijinirea celor mai sărace ţări va primi în următorii trei ani o finanţare record în valoare de 52 de miliarde de dolari, a anunţat marţi instituţia financiară internaţională.

Este un succes la comunităţii globale”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim (foto), cel care s-a angajat să elimine sărăcia extremă până în 2030. ‘Apreciem eforturile extraordinare făcute de ţările membre, dintre care multe se confruntă cu propriile lor provocări economice, pentru a-i ajuta pe cei mai săraci’, a adăugat Jim Yong Kim.

Potrivit comunicatului de presă al BM, în următorii trei ani finanţările deblocate de IDA vor permite furnizarea de vaccinuri pentru 200 de milioane de copii, în timp ce 32 de milioane de persoane vor avea acces la apă curată, iar aproape 20 de milioane de persoane vor avea curent electric.

Finanţarea pentru International Development Association (IDA), fondul Băncii Mondiale care acordă credite cu dobânzi reduse şi granturi pentru cele mai sărace ţări, va veni de la 46 de state membre ale Băncii Mondiale. IBRD şi IFC, alte două divizii ale Băncii Mondiale, au promis că vor contribui şi ele cu aproximativ trei miliarde de dolari în următorii trei ani.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *