Connect with us

FONDURI EUROPENE

Banca Mondială ajută România la absorbția fondurilor europene

Published

on

Romania a semnat, miercuri, un prim contract cu Banca Mondiala pentru asistenta tehnica in vederea cresterii absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune.

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, reprezentând Guvernul României, a semnat, la 27 iunie 2012, un prim acord pentru servicii de consultanță în baza memorandumului de înțelegere încheiat cu Banca Mondială (BM) pentru asistență tehnică în vederea creșterii ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune în intervalul 2007-2013, precum şi în viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Europene.

Conform acordului, experți internaționali vor efectua, în termen de cel mult nouă luni, o analiză independentă a modului în care instituţii externe sistemului de gestionare a instrumentelor structurale din România intervin în diverse etape ale pregătirii şi implementării proiectelor finanțate din fonduri europene. Pe baza analizei – care se va concentra asupra domeniului investițiilor publice – se va elabora un set de recomandări de îmbunătățire a legislației.

Documentul semnat din partea Băncii Mondiale de către François Rantrua, şeful Biroului pentru România al acestei bănci, se numește „Acord pentru servicii de consultanţă privind îmbunătăţirea cadrului naţional pentru pregătirea şi implementarea proiectelor privind investiţiile publice între Ministerul Afacerilor Europene în calitate de Beneficiar şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”. Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) este una dintre cele cinci organizații care formează Grupul Băncii Mondiale.

Cheltuielile aferente acestui contract vor fi acoperite din fondurile structurale şi de coeziune de care beneficiază România, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) şi axele prioritare de asistenţă tehnică din cadrul celorlalte programe operaţionale. Plafonul maxim al acordului de servicii de consultanţă este de 781.200 de euro, sumă exceptată de la plata de taxei pe valoarea adăugată (Banca Mondială este un organism financiar internaţional care nu este plătitor de TVA).

Acordul semnat la 27 iunie 2012 prevede realizarea unui raport de analiză care să conţină:

  1. un inventar al tuturor instituţiilor şi legislaţiei cu impact asupra proiectelor de investiţii finanţate din instrumente structurale (analiza va ţine cont de tipul beneficiarilor, tipul proiectelor şi sectoarele principale de accesare a acestor fonduri);
  2. o descriere a duratelor, fluxului documentelor, costurilor în funcţie de etapele de dezvoltare ale unui proiect (pregătire, aprobare, implementare);
  3. o analiză comparativă a cadrului de promovare a investiţiilor în alte state membre ale Uniunii Europene;
  4. propuneri concrete de modificare a legislaţiei naţionale în vigoare vizând: simplificarea obţinerii/eliminarea unor avize; introducerea unor noi reglementări; scurtarea duratei de analizare a unor documente; eliminarea/reducerea unor taxe plătite de instituţii publice altor instituţii publice ş.a.

Foto: ataali.blogfa.com

FONDURI EUROPENE

MIPE: Comisia Europeană a aprobat modificarea PNRR, în valoare de 28,5 miliarde de euro. A fost inclus și capitolul REPowerEU

Published

on

© MIPE

Comisia Europeană a aprobat marți modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), care, în forma sa modificată, include și capitolul REPowerEU, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) și acoperă 66 de reforme și 111 investiții.

“Un succes mare pentru România și pentru corecta gestionare și prioritizare a investițiilor din PNRR. Am reașezat obiectivele din Plan pentru a accelera tranziția verde, digitală, asistența medicală, serviciile publice de ocupare a forței de muncă și protecția socială, transporturile, educația și, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenți cu banii statului, dar prompți în accesarea fondurilor europene și dezvoltarea României. Le mulțumesc colegilor din MIPE care au lucrat neîncetat la realizarea acestui obiectiv, iar celor care au comentat de pe margine și au prevestit iresponsabil colapsul, periclitându-ne poziția în fața partenerilor externi, le spun doar atât: limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăsește în modificarea aprobată astăzi, semn că măsurile Guvernului și cuvântul nostru dat în fața Comisiei au credibilitatea necesară și suficientă că traiectoria pe care merge România este una de construcție sustenabilă și responsabilă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme și șapte investiții care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creșterea eficienței energetice a clădirilor și pe recalificarea și perfecționarea forței de muncă în domeniul generării de energie verde.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde, alocând 44,1% (față de 41% în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, crește alocarea fondurilor pentru tranziția digitală a țării, de la 20,5%, la 21,8%.

Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 mld. euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creșterea prețurilor la materiale de construcții și întreruperea lanțurilor de aprovizionare. Totodată, în noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii.

La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Național de Redresare și Reziliență al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniștrilor de finanțe, urmând, ca apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare (CID) de către Consiliul Uniunii Europene.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Ministrul Adrian Câciu anunță că rata de absorbție a fondurilor UE pentru perioada 2014-2020 va ajunge la 92%: În noiembrie și decembrie vom depune cereri de rambursare de încă 1,5 miliarde de euro

Published

on

© Adrian Câciu - Facebook

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că rata de absorbție a fondurilor europene prin programele operaționale 2014-2020 va ajunge la 92%.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Câciu a explicat că acest lucru este posibil datorită celor peste 18.800 de cereri de prefinantare/plată/rambursare cu o valoare de cca. 5 miliarde euro aferente programelor operaționale 2014-2020 procesate de MIPE în ultimele 5 luni.

”Peste 2,2 miliarde euro rambursate de către Comisia Europeană în această perioadă si alte 2 miliarde euro în curs de rambursare. Cu aceste sume vom avea o rată de absorbție de 92%”, a detaliat oficialul.

Ministrul a completat că urmează ca, în lunile noiembrie și decembrie, MIPE să depună cereri de rambursare la Comisia Europeană de încă 1,5 miliarde euro care se vor adăuga, la momentul încasării banilor de către România, la absorbția mai sus amintită.

”Fondurile europene reprezintă cea mai importantă sursă de finanțare pentru economia și infrastructura României”, a conchis Adrian Câciu.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis în luna octombrie documentele pentru rambursarea de fonduri europene în valoare de 928 milioane euro, în cadrul programelor operaționale 2014-2020.

Cele mai mari sume au fost solicitate spre rambursare au fost în cadrul Programului Operațional Regional – 342,5 milioane euro, Programului Operațional Infrastructură Mare – aproape 371 milioane euro și Programului Operațional Capital Uman – aproape 138 milioane euro. 

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

MIPE a trimis în luna octombrie declarații de cheltuieli pentru rambursarea a aproape 1 miliard de euro din fondurile europene alocate României în cadrul programelor operaționale 2014-2020

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis în luna octombrie documentele pentru rambursarea de fonduri europene în valoare de 928 milioane euro, în cadrul programelor operaționale 2014-2020.

Potrivit unui comunicat al MIPE, Cele mai mari sume au fost solicitate spre rambursare au fost în cadrul Programului Operațional Regional – 342,5 milioane euro, Programului Operațional Infrastructură Mare – aproape 371 milioane euro și Programului Operațional Capital Uman – aproape 138 milioane euro. Documentele au fost trimise Ministerului Finanțelor, urmând ca după certificare să fie transmise Comisiei Europene.

”Lucrăm într-un ritm accelerat pentru atragerea fondurilor alocate, pentru a atinge o rată de absorbție cât mai mare. Așa cum știm, acest an este ultimul în care mai pot fi realizate cheltuieli eligibile din sumele alocate pentru perioada de programare 2014-2020, iar banii europeni au un rol major în susținerea și dezvoltarea economiei”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Sumele solicitate spre rambursare reprezintă cheltuieli eligibile realizate din fonduri europene în cadrul proiectelor finanțate. Reamintim că în luna septembrie 2023, MIPE a transmis documentele pentru rambursarea a 900 milioane euro.

În prezent, sumele solicitate Comisiei Europene pentru rambursare se ridicau la aproximativ 20,2 miliarde euro, reprezentând o rată curentă a absorbției de 82,4% din fondurile alocate.

După procesarea documentelor recent transmise de MIPE, sumele solicitate Comisiei pentru rambursare se vor ridica la 21,16 miliarde euro, echivalentul unei rate curente de absorbție de peste 86%.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.15 hours ago

Viktor Orbán își reafirmă opoziția față de deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, dar arată că este dispus la compromisuri în alte privințe

PARLAMENTUL EUROPEAN15 hours ago

Liderii din Parlamentul European au adoptat pachetul de reformă pentru modernizarea și consolidarea capacității de acțiune a instituției

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană urmează să aprobe o propunere legală privind utilizarea activelor rusești înghețate

ROMÂNIA17 hours ago

Modificarea PNRR a fost evaluată pozitiv de Consiliul UE. Planul modificat include capitolul REPowerEU și se ridică la 28,5 mld. de euro

U.E.17 hours ago

Eurogrupul a ajuns la un acord privind direcția politicii bugetare pentru 2024, stabilind un echilibru între menținerea flexibilității și adaptarea la condițiile globale

ROMÂNIA17 hours ago

Luminița Odobescu și James O’Brien au discutat despre dezvoltarea Parteneriatului Strategic, cu accent pe creșterea prezenței economice a SUA în România

ROMÂNIA18 hours ago

SUA, alături de România, Ucraina, R. Moldova și UE, pentru a consolida exporturile de cereale ucrainene și securitatea alimentară globală

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII18 hours ago

Nadia Calviño, ministrul spaniol al economiei și finanțelor, va deveni prima femeie președintă a Băncii Europene de Investiții, după un acord al țărilor UE

ROMÂNIA19 hours ago

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

ROMÂNIA19 hours ago

FMI sfătuiește România să introducă noi taxe și impozitarea progresivă în 2024, pentru a aduce mai mulți bani la buget

ROMÂNIA19 hours ago

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

ROMÂNIA4 days ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA5 days ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO2 weeks ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Trending