Băncile europene au depozitat sume record de capital la Banca Centrală Europeană

Băncile europene au depozitat sume record de capital la Banca Centrală Europeană (BCE), la doar câteva zile după ce aceasta din urmă oferise împrumuturi la un nivel fără precedent în încercarea de a reduce tensiunile din sistemul financiar, potrivit Adevarul.ro.

Băncile au depus aproape 412 de miliarde de euro în perioada Crăciunului, folosindu-se de facilitatea de depuneri a BCE, facilitate care oferă dobânzi foarte scăzute și care, în mod normal, este folosită de bănci doar pentru a scăpa de excesul de lichidități, de cele mai multe ori în pierdere, arată CNBC, preluat de Adevarul.ro.

Precedentul record de utilizare a acestei facilități a fost de 384 de miliarde de euro, în iunie 2010. Popularitatea acestei facilități a fluctuat în timpul crizei financiare, însă orice creștere a acesteia a fost considerată drept dovadă a tensiunilor pe piețele financiare, sugerând că băncile favorizează siguranta oferită de BCE față de dobânzile mai mari de pe piața interbancară.

Analiștii de piață sunt de acord că injecția de lichidități a redus riscul unui colaps bancar european, dar avertizează că băncile, dar și clienții acestora, sunt, în continuare, reticenți pentru a crește oferta de credite.

Sursa articol: Adevarul.ro

Sursa foto: cabineteuroparlamentarsabincutas.blogspot.co

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *