Bancnota de 200 de ruble din Rusia are imprimate imagini din Crimeea

Rusia a lansat astăzi o bancnotă pe care este imprimată un monument ce se află în Crimeea, peninsulă anexată în mod ilegal de către Moscova în 2014.

Bancnota, în valoare de 200 de ruble, are imprimată imaginea unui monument dedicat gloriei Marinei înălțat în orașul Sevastopol, avanport al Flotei Ruse la Marea Neagră, și a unor ruine greco-romane din orașul Chersonesos (Hersones), notează Agerpres.

Aceste imagini au fost selectate în urma unui concurs național organizat anul trecut, potrivit Băncii Centrale a Rusiei.

‘Aceasta reflectă dorința poporului rus de a vedea aceste simboluri pe bancnote’, a dat asigurări președinta Băncii Centrale, Elvira Nabiullina.

La sfârșitul lui 2015, Rusia a mai emis o bancnotă în valoare de 100 de ruble, cu imagini din Crimeea și Sevastopol.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *