Bănicioiu: Medaliaţii României de la Moscova vor primi 100.000 de euro

larisa iordacheLarisa Iordache, Diana Bulimar şi Flavius Koczi, tinerii care s-au întors de la Campionatele Europene de Gimnastică de la Moscova cu şapte medalii în „contul“ României, s-au întâlnit miercuri cu Nicolae Bănicioiu, ministrul Tineretului şi Sportului, notează Adevarul.ro.

La întoarcerea delegaţiei române în ţară, antrenoarea lotului feminin de gimnastică, Mariana Bitang, a dezvăluit că atât ea, cât şi Octavian Belu nu au mai fost plătiţi pentru munca depusă încă de la Jocurile Olimpice din Londra, desfăşurate în vara anului 2012.

Situaţia pare să se îndrepte, astfel încât sportivii vor fi recompensaţi pentru performanţele obţinute săptămâna trecută cu aproximativ 100.000 de euro. Suma va fi împărţită între Larisa Iordache, Diana Bulimar, Flavius Koczi şi antrenorii acestora. Totodată, Nicolae Bănicioiu a anunţat să premiul pentru medalia de aur obţinută de Larisa a fost dublat, astfel încât adolescenta va obţine 28.000 de lei pentru locul întâi pe care l-a obţinut în concursul la bârnă. Argintul va fi premiat cu 8.400 de lei, iar bronzul cu 5.600 de lei.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *