Barack Obama şi-a exprimat susţinerea faţă de noul Guvern al Greciei

Preşedintele american, Barack Obama, a făcut apel luni către premierul grec, conservatorul Antonis Samaras, pentru ca acesta să aplice reformele din ţara sa în colaborare cu Europa şi FMI, exprimându-şi în acelaşi timp susţinerea Statelor Unite faţă de noul Guvern grec de coaliţie, notează Adevarul în ediția electronică.

În timpul unei discuţii telefonice purtate cu Samaras, preşedintele american a declarat că Grecia ar trebui să fie deschisă opţiunilor pentru a rămâne în zona euro, şi că Statele Unite o vor ajuta în sensul acesta, potrivit unei surse guvernamentale de la Atena, relatează AFP, citată de Mediafax.

Printr-un comunicat, Casa Albă a precizat că Obama l-a felicitat pe Samaras pentru victoria sa din timpul alegerilor precum şi pentru formarea noului său guvern. “Preşedintele Obama şi-a exprimat susţinerea fermă faţă de Grecia”, a transmis preşedinţia americană.

Obama “l-a felicitat pe Samaras pentru determinarea sa de a face faţă situaţiei economice, făcând apel către acesta de a colabora cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, şi cu Banca Centrală Europeană, pentru a pune în aplicarea programul de reforme al Greciei”, potrivit comunicatului.

Obama i-a urat lui Samaras şi “însănătoşire grabnică”. Premierul grec a trebuit să fie spitalizat de urgenţă şi operat sâmbătă, pentru a repara o dezlipire de retină.
Samaras a ieşit din spital luni dar va trebui să rămână la domiciliu, cel puţin o săptămână, pentru a se reface, fapt care îl va împiedica să participe la summitul european de joi şi vineri, de la Bruxelles. Grecia va fi reprezentată la acest summit de şeful statului, Carolos Papoulias.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  mjhawkeye.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × two =