Barroso: Zona euro se confruntă cu o adevărată criză sistemică

Zona euro se confruntă cu o adevărată criză sistemică ce necesită un angajament puternic din partea tuturor statelor membre pentru a fi rezolvată, a declarat, miercuri, la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, care a atras atenţia că abordarea interguvernmentală a ‘ţinut pe loc’ procesul de luare a deciziilor pentru ieşirea din criză, scrie agerpres.

“Ne confruntăm în prezent cu o adevărată criză sistemică ce necesită un angajament mai puternic din partea tuturor şi ce ar putea necesita măsuri suplimentare extrem de importante”, a afirmat Barroso, în cadrul unei dezbateri în plenul PE privind guvernanţa economică a zonei euro şi a UE.

Jose Manuel Barroso a subliniat nevoia unei integrări economice mai puternice în rândul celor 17 state membre din zona euro, fără a afecta însă interesele celorlalte 10 state membre ale Uniunii Europene. “Nu ar trebui existe nicio diviziune între cele 17 state membre ale zonei euro, pe de o parte, şi celelalte 10 state membre ale UE, de cealaltă parte. Aproape toate dintre acestea din urmă au vocaţia de a adera la zona euro”, a subliniat preşedintele CE.

Jose Manuel Barroso a mai spus că executivul european va prezenta săptămâna viitoare două iniţiative pentru a întări supravegherea bugetelor statelor din zona euro şi a ţintelor lor economice. “Prima reglementare priveşte întărirea supravegherii pentru statele zonei euro care experimentează perturbări financiare severe sau care cer asistenţă financiară”, a declarat el.

“A doua reglementare priveşte întărirea supravegherii pentru statele membre ale zonei euro aflate sub procedura de deficit excesiv (…) (Iniţiativa) va stabili condiţii pentru monitorizarea politicilor bugetare naţionale şi ar trebui să permită Comisiei şi Consiliului să examineze bugetele naţionale ‘ex-ante’ şi să adopte o opinie asupra lor înainte de adoptarea de către parlamentele naţionale. În plus, Comisia va monitoriza execuţia bugetară şi, dacă va fi necesar, va sugera amendamente în cursul anului”, a mai afirmat Barroso.

“Decizia finală privind bugetele naţionale va rămâne acolo unde îi este locul: în parlamentele naţionale. Dar acestea trebuie să fie mai conştiente de regulile europene pe care guvernele lor şi ele însele s-au angajat să le respecte”, a punctat el.

Preşedintele CE a atras de asemenea atenţia că ‘abordarea interguvernmentală a ţinut pe loc’ procesul de luare de deciziilor pentru ieşirea din criza zonei euro şi că o astfel de abordare pune în centru statele ‘lente şi reticente’, în detrimentul celor ‘decise şi angajate’. El a dat ca exemplu întărirea Instrumentului European de Stabilitate Financiară, care a fost ţinută pe loc de regula unanimităţii.

“Aceasta este una dintre probleme. Astăzi pieţele şi investitorii nu se uită numai la deficite, la nivelurile datoriei, ci şi la capacitatea zonei euro şi a Uniunii Europene de a lua decizii. De aceea, a avea o guvernanţă mai puternică a zonei euro este vitală pentru supravieţuirea şi întărirea monedei noastre unice. Pieţele şi investitorii cer o guvernanţă mai puternică a zonei euro. Nu este doar o opţiune politică pentru cei ca mine şi ca mulţi dintre dvs, care împărtăşesc o pasiune pentru o Europă mai puternică. Este într-adevăr o chestiune de bun simţ de a avea o guvernanţă mai puternică în zona euro şi UE”, a mai declarat preşedintele CE.

Şeful executivului european a semnalat totodată că, pentru a întări integrarea în viitor, va fi nevoie de schimbări ale Tratatului UE, lucru care, în opinia sa, va necesita timp şi nu poate fi văzut ca soluţia imediată la actuala criză. “Vreau să fiu clar: Sunt în favoarea unei schimbări a Tratatului, dacă aceasta va întări Uniunea Europeană, metoda comunitară, instituţiile europene şi simţul unui scop comun. Dar să nu ne păcălim. Schimbarea Tratatului necesită timp şi nu ar trebui văzută ca soluţia imediată pentru actuala criză. Să o discutăm serios, cu implicarea actorilor şi instituţiilor relevante, în special a Parlamentului European”, a afirmat el, adăugând că o astfel de soluţie nu reprezintă decât ‘începutul unui proces’.

Barroso şi-a reiterat de asemenea încrederea fermă în viitorul euro şi al uniunii monetare. “Euro este o parte esenţială a Uniunii Europene, nu ceva separat. Euro nu este o opţiune de ieşire din UE. De aceea trebuie să implementăm abordarea comunitară când ne ocupăm de euro. Nu vom face euro mai puternic prin fragmentarea Uniunii Europene”, a mai declarat preşedintele CE.

Articolul a fost preluat de pe Agerpres

Sursa foto: europarl.europa.eu

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − 18 =