Băsescu: Acordul cu FMI are rolul de a contribui la credibilitatea externă a României

basescuPreședintele Traian Băsescu a primit joi la Palatul Cotroceni o delegație a Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), condusă de domnul Eric Stewart, președintele AMRO, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. “În cadrul discuţiilor, domnul preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre situaţia economică actuală a ţării noastre, subliniind faptul că România este astăzi printre cele mai solide ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte stabilitatea macroeconomică. De asemenea, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a afirmat ca Acordul stand-by preventiv cu Fondul Monetar Internaţional care urmează a fi semnat are rolul de a contribui la credibilitatea externă a României şi la continuarea reformelor”,informează Administraţia Prezidenţială. Traian Băsescu a ţinut să le mulţumească reprezentanţilor antreprenorilor americani pentru contribuţia pozitivă pe care o au în ceea ce priveşte echilibrarea balanţei comerciale a României. Reprezentanţii Consiliului de Afaceri Româno-American i-au mulţumit preşedintelui României pentru deschiderea de care se bucură în ţara noastră. Totodată, reprezentanţii comunităţii americane de afaceri au evidenţiat faptul că îşi doresc mai multă predictibilitate şi transparenţă din partea administraţiei româneşti, condiţii absolut necesare pentru ca antreprenorii să poată face planuri de investiţii pe termen lung. Sursa: Administraţia Prezidenţială Foto: presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eight + thirteen =