Băsescu: Aveam o înţelegere cu Comisia Europeană pentru eliminarea MCV din iulie anul viitor

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24 că ar fi avut o înţelegere cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru eliminarea MCV începând cu luna iulie a anului viitor, iar România intra într-un sistem general de monitorizare a corupţiei.

Băsescu a fost întrebat cum vede faptul că mare parte dintre români, potrivit sondajelor de opinie, consideră că e necesară continuare monitorizării pe justiţie din partea CE.

“Nu cred că e rea (monitorizarea pe justiţie – n.r.), dar nu în forma în care a fost. Acum însă, în urma raportului pe care l-am primit, nu mai putem discuta. Înţelegerea mea cu Comisia Europeană era să menţinem încă un an un sistem de tranziţie, (…) Aşa s-ar fi întâmplat, intram într-un sistem de tranziţie în aşa fel încât la anul în luna iulie să devenim un stat fără obligaţii faţă UE, să fim trataţi cum sunt tratate toate statele”, a susţinut Băsescu la Digi 24, potrivit Mediafax.

El a mai precizat că de anul viitor s-ar fi intrat într-un sistem general la nivelul UE de monitorizare a justiţiei.

“De ce? Pentru că de la anul, din luna iulie intră un sistem generalizat de monitorizare a corupţiei în toate statele membre ale UE. Acum, să fim cinstiţi, corupţia nu e numai în România, numai că noi a trebui să ducem o bătălie formidabilă pentru ca instituţiile statului să poată lucra, pe când în Germania instituţiile statului lucrează fără să mai dea nimeni nicio bătălie”, a mai susţinut preşedintele suspendat.

“Am discutat cu foarte mulţi lideri europeni şi după suspendare şi în ultimele zile”, a mai spus Băsescu, precizând că i-a părut rău că Angela Merkel a făcut publică discuţia cu el.

“A dat ocazia unor politicieni vai mama lor să o atace ca şi cum se atacau aici pe malul Dâmboviţei, între ei…”, a relatat preşedintele suspendat.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × one =