Băsescu: Leancă ar fi bine să aibă grijă care este relaţia cu Federaţia Rusă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a avut o convorbire cu preşedintele Republicii Moldova despre situaţia din Ucraina şi Transnistria, şi i-a transmis premierului Iurie Leancă să aibă grijă la relaţia cu Federaţia Rusă, scrie Mediafax. Preşedintele a precizat că a avut o convorbire cu omologul său din Republica Moldova, Nicolae Timofti, pe tema situaţiei din Ucraina şi din Transnistria. “Nu cred că are nevoie să îi împărtăşesc eu mai mult din îngrijorările mele, cred că are dânsul destule, am văzut o activitate febrilă în ultima perioadă, chiar schimbări la nivelul unor ministere, încercarea de a face faţă”, a comentat Traian Băsescu. iurie leanca gov.md

El a ţinut să afirme că “nu va folosi nimănui dacă premierul Leancă va mai face câteva plimbări pe la Bucureşti şi, împreună cu Victor Ponta, atacă preşedintele”. “Leancă ar fi bine să aibă grijă care este relaţia cu Federaţia Rusă”, a transmis Traian Băsescu.

Şeful statului a spus că formatul de negociere pe care îl vede pentru situaţia din Ucraina este cel cu statele semnatare ale Memorandumului de la Budapeste, în care Ucraina s-a angajat la dezarmare nucleară şi s-a garantat suveranitatea şi independenţa acestei ţări, semnatarii fiind SUA, Marea Britanie şi Federaţia Rusă.

Şeful statului a ţinut să sublinieze eforturile “diplmaţiei americane” în rezolvarea acestui conflict din Ucraina dar şi a Marii Britanii. “Cred că acesat este un format obligatoriu. Dacă cineva va avea nevoie de expertiza unui vecin care să cunoască bine situaţia regională, noi ne-am oferit să fim parte a unui eventual format de negociere”, a mai afirmat Traian Băsescu.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − 9 =