Băsescu: Ponta trebuie să aibă o plângere penală, mă gândesc să o fac la sfârşitul mandatului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că premierul Victor Ponta trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează, precizând însă că se gândeşte să o facă la finalul mandatului. Întrebat dacă îl va mai numi pe Victor Ponta premier, preşedintele l-a acuzat pe acesta că este “plagiator, corupt şi mincinos”. victor ponta

“Un asemenea premier trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează, însă şi eu am reţinerile mele în privinţa momentului în care să o fac, pentru că, totuşi, am fi fără precedent în Uniunea Europeană, preşedintele îl dă în judecată pe premier. Poate, mă gândesc, aşa, spre sfârşitul mandatului”, a spus Băsescu, la B1TV.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea “După 20 de ani” de la ProTV, că nu îl mai desemnează pe Victor Ponta premier dacă acesta vine la Cotroceni, cum ar trebui, pentru desemnarea şefului viitorului Guvern, menţionând că lucrează la sesizarea Parchetului în cazul acestuia.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − 10 =