Băsescu, vizită de stat în Turcia: România are un interes deosebit ca Turcia să devină membru al UE

basescu conferinta de presaPreședintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Ankara, într-o conferință comună cu omologul său turc Abdullah Gül, unde se află într-o vizită oficială, că vizita sa în Turcia are ca scop consolidarea și creșterea relațiilor bilaterale.

Cu această ocazie, Băsescu a răspuns unei întrebări caleaeuropeana.ro, şi a reiterat sprijinul acordat Turciei în aderarea la UE şi a declarat că “Romania are un interes deosebit ca Turcia sa devina membra a UE”.

Intrebare Calea Europeana, legat de sprijinul Romaniei pentru Turcia privind aderarea la UE: Cum au decurs aceste forme de sprijin, ce aport au avut in accelerarea acestor demersuri si cum vedeti pe viitor acest proces?

T. Basescu: Sprijinul nu poate fi decat politic, iar in ceea ce ne priveste, este o linie a statului roman, in interiorul UE sprijinirea partii turce. Ea se face in interiorul Consiliului European, se face in interiorul Parlamentului European si se face in interiorul Consiliului UE. Spre exemplu, in anul 2013, Romania a sustinut fara rezerve reluarea negocierilor de aderare ale Turciei. De asemenea, in acest mmoment, in interiorul UE sustinem deschiderea cat mai multor capitole.

-Ca obiectiv, si pentru noi, dar sunt convins ca acest obiectiv este la fel de prioritar si pentru Turcia, este terminarea negocierilor.

-Acum sunt pozitii ale diverselor state UE, dar pana la a considera o pozitie finala a statelor UE, trebuie terminate negocierile.

Romania are un interes deosebit ca Turcia sa devina membra a UE. Dorim ca Balcanii, Turcia, state riverane la Marea Neagra, un numar cat mai mare din ele sa fie membre UE, sa avem aceleasi interese in regiune.

Mai multe detalii despre vizita presedintelui in Turcia – AICI (corespondenta speciala)

Foto: Cristi Citre

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eleven + nine =