BERD înrăutăţeşte estimarea economică pentru România şi avertizează asupra efectelor crizei politice

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum şi pentru 2013, avertizând că situaţia externă dificilă şi criza politică internă ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt, informează agenția de știri Mediafax.

Modificarea estimării economice aferente anului în curs inversează ultima revizuire de către BERD, din raportul din mai, când instituţia bancară ridicase prognoza pentru România de la 0,8% la 1,2%.

BERD a înrăutăţit şi aşteptările privind creşterea economiei României anul următor, de la 2,6% la 1,8%.

“Până recent, economia României se afla pe cale de a înregistra creştere robustă în 2012, după recuperarea din 2011. Încetinirea din zona euro are un semnificativ efect de amortizare asupra exporturilor, iar dovezile unei dezintermedieri financiare a băncilor transfrontaliere evidenţiază importanţa transmiterii crizei pe canalul sectorului financiar. Climatul extern slab şi criza politică declanşată în iulie ar putea afecta negativ creşterea pe termen scurt. Sprijinul financiar puternic de la FMI şi alte instituţii financiare internaţionale a asigurat o protecţie importantă”, se arată în raportul BERD.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  blog.nouadreapta.org

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen − seven =