Bloomberg: Austeritatea nu merge în Europa

”Austeritatea nu merge în Europa”, aceasta este concluzia la care din ce în ce mai mulți analiști economici au ajuns, printre care și John Cochrane, profesor de finanțe la Universitatea din Chicago și editorialist pentru agenția de știri Bloomberg.

Cochrane este, însă, critic și față de soluțiile propuse de adepții lui John Maynard Keynes, printre care și Paul Krugman, care susțin că soluția la problemele economice europene, americane și globale este reprezentată prin aplicarea de programe de stimulare prin devalorizare și creșterea inflației.

Cochrane consideră că evenimentele din Europa reprezintă o lecție importantă pentru Statele Unite. Ele arată că guvernul american nu se poate aștepta să continue să se împrumute la nesfârșit și să irosească 10% din produsul intern brut în fiecare an pentru a rostogoli datoria. SUA vor trebui să-și reformeze finanțele, până la urmă. Însă Europa arată că austeritatea, programul de reduceri drastice de cheltuieli, de creșteri de taxe și de amânare a reformelor structurale „pentru o zi cu soare” este o soluție periculoasă. (…)

Cochrane comentează ironic că 50% din produsul intern brut utilizat pentru stimularea industriei „pare insuficient”, și că trebuie „cheltuit mai mult; mult mai mult”. (…)

De unde ar putea veni acești bani de cheltuit, totuși? Grecia, Spania și Italia nu se mai pot împrumuta pe piețele financiare. În consecință, argumentul Keynesian este că Germania trebuie să plătească. Dar și Germania are limitele ei, avertizează Cochrane. Statele Unite, la rândul său se poate împrumuta la rate foarte scăzute. Însă și Grecia putea să se împrumute cu dobânzi extrem de scăzute până în momentul în care nu a mai putut să se împrumute. Cine va salva Statele Unite dacă povestea se repetă, se întreabă Cochrane?

Economistul american oferă modelul italian de măsuri de dereglementare implementate de premierul Mario Monti. Deși nici acestea nu sunt complete sau suficient de radicale pentru gustul lui Cochrane, și sunt și combinate cu creșteri nefericite de taxe, acesta consideră remarcabil că totuși, cineva în Europa are curajul de a pune degetul pe rană.

Articolul integral poate fi accesat aici.

Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto: faculty.chicagobooth.edu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six − four =