Connect with us

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu în cadrul conferinței „Spre o Curte Internațională împotriva Terorismului?”: Judecarea teroriștilor în tribunale internaționale va da asigurări că procesele sunt corecte

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe a organizat joi, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării al Regatului Spaniei și Asociația Internațională de Drept Penal, conferința internațională cu tema „Spre o Curte Internațională împotriva Terorismului?”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

În debutul conferinței Bogdan Aurescu, consilier prezidențial pe politică externă, a amintit că la începutul anului 2015 România a lansat un proces de reflecție referitor la posibilitatea înființării unei noi instanțe penale internaționale împotriva terorismului. Spania s-a alăturat inițiativei, participând la demersuri comune de promovare la nivel bilateral și multilateral, iar Olanda a oferit sprijin la nivel tehnic, notează Agerpres.

„Terorismul nu este doar una dintre cele mai atroce crime, ci și o provocare globală și astfel trebuie să fie abordat”, a evidențiat consilierul prezidențial.

În opinia sa, „O Curte Internațională împotriva Terorismului ar avea un rol de prevenție, dar și de descurajare”.

„Judecarea teroriștilor în tribunale internaționale ar da asigurări că asemenea procese sunt corecte”, a adăugat el.

„Lupta împotriva terorismului nu este doar o obligație legală pentru fiecare stat, dar și obligația comunității internaționale ca întreg”, a concluzionat consilierul prezidențial.

România a lansat, la începutul anului 2015, un proces de reflecţie referitor la posibilitatea înfiinţării unei noi instanţe penale internaţionale împotriva terorismului.

Spania s-a alăturat iniţiativei, participând la demersuri comune de promovare la nivel bilateral și multilateral, iar Olanda a oferit sprijin la nivel tehnic.

Valoarea adăugată a acestei propuneri este reprezentată de fundamentarea luptei antiteroriste pe dimensiunea respectării dreptului internaţional şi a combaterii impunităţii, contribuind la consolidarea statului de drept în plan global. Folosirea dreptului internaţional penal ar avea un efect disuasiv şi de suplinire, dacă este cazul, a rolului autorităţilor naţionale, atunci când acestea nu au capacitatea sau nu vor să ancheteze sau să judece actele de terorism.

Iniţiativa a suscitat interes în rândul comunităţii internaţionale, exprimându-se apreciere pentru obiectivul său general: lupta împotriva terorismului prin instrumente bazate pe statul de drept şi pe dreptul internaţional penal.

NATO

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Published

on

© Luminita Odobescu/ X

Ministrul de externe, Luminița Odobescu, și ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, au lansat joi, la București, campania “Born in NATO” pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.

Potrivit unei postări pe contul de X (ex-Twitter) al șefei diplomației europene, evenimentul de lansare a avut loc la Liceul Sfântul Sava din București.

Campania este “dedicată tinerilor născuți după 2004, primul an al României în NATO”, a afirmat Luminița Odobescu, adăugând că “celebrăm libertatea, securitatea, democrația pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi”.

În discursul susținut în cadrul evenimentului, ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec le-a transmis tinerilor că “apartenența României la NATO a fost probabil evidentă” pentru ei din momentul în care au aflat ce este NATO, dar a subliniat că nu a fost întotdeauna evident că România, și alte state din Europa de Est, vor adera la NATO.

“Atunci când România, împreună cu alte șase țări – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia – au fost invitate să adere la NATO (la summitul de la Praga din 2002), acesta a fost de fapt un pas îndrăzneț care a reunit două jumătăți ale Europei care fuseseră divizate de războiul rece. A fost un angajament, luat de liderii României de la acea vreme – luat de toți liderii noștri de la acea vreme – că baza relațiilor dintre o Europă reunificată și alianța transatlantică va fi reprezentată de valorile noastre comune. Am convenit că vom trăi după aceleași reguli de bază ale statelor democratice într-un sistem internațional bazat pe reguli. Împreună vom căuta nu doar securitatea, ci și libertatea, demnitatea și prosperitatea cetățenilor noștri”, a declarat Kavalec.

România celebrează vineri, 29 martie, 20 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 75 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

Published

on

Universitatea din București/ Facebook

Proiectul-pilot pentru viitoarele diplome europene prezentat miercuri, 27 martie 2024, de către Comisia Europeană, la care Universitatea din București (UB) este singura universitate din România implicată la nivel strategic, urmărește crearea condițiilor pentru recunoașterea automată a diplomelor universitare în spațiul Uniunii Europene, informează un comunicat al instituției academice, remis CaleaEuropeană.ro.

UB este singura universitate din România care coordonează, alături de Universitatea Autonomă din Madrid, unul dintre cele șase proiecte strategice de proiectare și implementare a diplomelor europene, SMARTT (Screening, Mapping, Analysing, Recommending, Transferring and Transforming higher education international programmes). SMARTT este dezvoltat de către Alianța Europeană CIVIS, în parteneriat cu alianțele universităților europene EUTOPIA, NEUROTECHEU și UNITA, alături de 29 de instituții de învățământ superior și alți 15 stakeholderi europeni și naționali (ministere, agenții de asigurare a calității, asociații și federații de studenți, reprezentanți ai angajatorilor etc.) și a fost ales de către Comisia Europeană drept proiect-pilot pentru viitoarele diplome europene.

Citiți și Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

Într-un dialog consolidat între Universitatea din București și Comisia Europeană, prin participarea reprezentaților universității noastre la consultările și ședințele de lucru pe această temă, au fost elaborate recomandările-cheie preliminare de către echipa de experți a proiectului care vizează elemente precum armonizarea cu politicile și instrumentele existente, standarde transparente de calitate, cadre flexibile, digitalizare și integrare tehnologică, finanțare și mecanisme de încurajare a excelenței, mobilitate și cooperare intensificate, incluziune și accesibilitate pentru toți cursanții, analize bazate pe cercetări și evidențe, dar și implicarea constantă a societății civile și a reprezentanților diferitelor grupuri de interes (angajatori, organizații de implicare civică etc.), așa cum sunt menționate în poziția publică CIVIS și SMARTT privind procesul de definire a diplomelor europene.

Mai mult, anticipând dezvoltările ulterioare, experții Universității din București au publicat, încă de la începutul anului 2022, prima propunere de criterii pentru definirea viitoarelor diplome europene, precum și un document de poziție publică a Universității din București cu privire la pachetul de propuneri pentru transformarea învățământului superior al Comisiei Europene care viza trei dimensiuni-cheie, diplomele europene, statutul legal al alianțelor de universități europene și organismele-cheie în asigurarea implementării Strategiei Europene pentru Universități.

„Ne aflăm în fața unui moment crucial pentru modernizarea spațiului academic european și cel românesc, iar implicarea Universității din București și a experților din alianțe și din proiect face ca viziunea noastră să fie valorizată la cel mai înalt nivel. Propunerile noastre, implicarea constantă, expertiza de vârf și rigoarea cu care acest demers este întreprins fac ca prezența noastră în acest proces să fie activă, puternică și de impact, iar experții Universității din București continuă astfel și îndeplinesc efortul susținut în ultimii ani, reușind să aducă și comunitatea academică românească la masa decizională la nivel european. Propuneri de reformă de politici educaționale, pe teme precum diplomele europene, «micro-credentials», inovarea pedagogică, mobilitatea virtuală și multe altele sunt doar câteva exemple de implicare strategică a experților în conturarea viitorului educației superioare la nivel euroean. O diplomă europeană este în beneficiul studenților și al comunității învățământului superior prin stimularea mobilității în scop educațional în cadrul Uniunii Europene și prin îmbunătățirea competențelor transversale ale studenților, așa cum arată și Comisia Europeană. Ea va contribui la satisfacerea cererii de pe piața forței de muncă și va spori atractivitatea absolvenților pentru viitorii angajatori, atrăgând, în același timp, studenți din întreaga lume și stimulând competitivitatea europeană la nivel global”, declară rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda.

De altfel, întrucât conceptul de Diplomă Europeană Comună nu este încă foarte clar, Alianța Europeană CIVIS, din care face parte și Universitatea din București, pledează pentru o armonizare conceptuală atât în ceea ce privește definiția, cât și formatele pe care aceasta le poate lua. Astfel, încă de la începutul anului 2021 a fost lansat un document programatic care viza adoptarea „micro-credentials” ca nouă viziune asupra curriculumului academic european și românesc, pregătind un cadru pentru dezvoltarea diplomelor europene, cu recomandări concrete pentru diferiți decidenți din România. De asemenea, la nivelul Alianței Europene CIVIS, prin coordonarea echipei Universității din București, au fost lansate două ghiduri menite să sprijine inovarea predării și învățării în învățământul superior, pe teme precum pedagogiile inovative și mobilitatea virtuală. De altfel, UNESCO prezintă Alianța Europeană CIVIS ca model de bună practică reprezentativ la nivel european în dezvoltarea mobilității virtuale, într-o analiză realizată la nivel global.

Universitatea din București este, prin prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică, alături de Universitatea Autonomă din Madrid și de Alianța Europeană CIVIS, coordonatoarea proiectului SMARTT. Printre partenerii internaționali asociați în cadrul proiectului se numără și unele universități și instituții din România, cum este cazul Universității de Vest din Timișoara, Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

Prezența activă a Universității din București în ceea ce privește transformarea și inovarea spațiului academic european se datorează unei echipe extinse de experți implicați în diferite componente de dialog și construcție în zona politicilor educaționale din învățământul superior, pe lângă prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al Universității din București, coordonatorul din partea universității al proiectului SMARTT, coordonator al Subgrupului pentru Diploma Europeană din cadrul FOR EU (grupul de reprezentare al tuturor celor 50 de alianțe europene de universități din cadrul Comisiei Europene), și conf. univ. dr. Sorin Costreie, președintele Rețelei UNICA (Network of Universities from the Capitals of Europe), coordonator al Alianței CIVIS în Universitatea din București, și prof. univ. dr. Lucian Ciolan, prorector pentru Proiecte de Dezvoltare și Învățare Continuă al Universității din București, și prof. univ. dr. Anca Nedelcu, prodecană a Facultății de Psihologie și Științele Educației.

Deja, în prezent, Universitatea din București dezvoltă, alături de partenerii din Alianța Europeană CIVIS, noi programe comune de studii cu puternic caracter inter- și trans-disciplinar, care vor include proiecte de implicare civică, învățare bazată pe provocări, mobilitate integrată și conexiunea cu crizele globale actuale. Astfel, pe teme precum schimbările climatice, studiile sud-europene, cercetările din biochimie, studii culturale și societale, dezvoltarea urbană și crizele acesteia, transformarea tehnologică și implicațiile ei, Universitatea din București va lansa în perioada următoare noi programe comune de studii, cu diplome comune și multiple, în parteneriat cu alte universități europene membre ale alianței, pentru toate cele trei niveluri de studii, licență, masterat și doctorat.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

Published

on

© Ministerul Finanțelor

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat o serie de măsuri menite să ”protejeze investițiile” implementate de România din bani europeni, menite să consolideze rolul primăriilor în dezvoltarea comunităților locale.

”Construim cadrul legal necesar pentru contractarea de împrumuturi de către autoritățile publice locale, pentru a putea termina proiectele nefinalizate din perioada de programare 2014-2020. Asta deoarece în prezent valoarea proiectelor nefinalizate este de aproximativ 600 milioane euro. Construim cadrul legal pentru a permite primarilor să utilizeze prefinanțarea acordată până la 31 decembrie 2023 de către autoritățile de management pentru implementarea proiectelor. Este o altă formă de a-i ajuta pe primari să își finalizeze proiectele cu finanțare din fonduri europene”, a precizat Boloș într-un mesaj publicat pe Facebook înaintea ședinței de guvern care a avut loc joi și în care miniștrii au discutat, printre altele, și despre finanțarea proiectelor din fonduri europene care au rămas fără sursa de finanțare din perioada de programare precedentă.

”Deblocăm cereri de rambursare în valoare de peste 15 miliarde de lei, astfel că acestea să poată să fie trimise la Comisia Europeană și să fie încasate de către România in termenul prevăzut de lege. Asigurăm banii pentru ajustarea de preț la contractele pentru proiectele din PNRR. Astfel, protejăm cele 110 creșe pe care le avem în Planul Național de Redresare și Reziliență”, a mai spus Boloș.

Acesta a explicat că cele prezentate mai sus sunt măsuri pe care Guvernul a promis că le va adopta pentru a le ”oferi primarilor sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, fiind absolut necesar pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte”.

”Aceste proiecte sunt într-un stadiu de implementare matur, fiind măsuri necesare pentru a ne asigura că se închid cu succes”, a explicat ministrul Finanțelor.

Dincolo de acestea, Guvernul a aprobat o serie de măsuri cu caracter social:

  • deblocarea Programului Național de Fertilizare in vitro pentru a putea asigura creditele de angajament în valoare de 150 milioane lei.
  • prelungirea valabilității cardurilor de energie, până la 31 mai 2024. ”Este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane beneficiari încă mai au bani pe carduri, era vital să luăm această decizie pentru ca măsura de ajutor pentru facturi să nu se risipească” a explicat Boloș.

”În final, pentru că laitmotivul ultimelor luni a fost să facem pașii necesari pentru ca  în România să fie generate investiții cu efect multiplicator, nu trebuie trecut cu vederea faptul că am pus bazele cadrului legal ca grupul Romgaz să poată susține investiții majore de interes național pentru creșterea capacității energetice, respectiv să investească profiturile realizate în faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep – cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre şi cel mai mare proiect de dezvoltare din portofoliul grupului ROMGAZ”, a conchis ministrul Finanțelor.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
NATO42 seconds ago

România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică

Dan Motreanu15 mins ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL

EDUCAȚIE20 mins ago

Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior

ROMÂNIA22 mins ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA3 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.4 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 hours ago

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

CHINA5 hours ago

Mark Rutte a discutat cu Xi Jinping despre ”preocupările” UE potrivit cărora Beijingul ”pune obstacole nedrepte companiilor europene care doresc să facă afaceri” pe piața chineză

ROMÂNIA22 mins ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending